Grindeanu: În câteva zile vom supune dezbaterii Legea prevenţiei
Premierul Sorin Grindeanu a anunţat miercuri că Legea prevenţiei va fi supusă dezbaterii publice în zilele următoare.
'În perioada imediat următoare, însemnând zile, vom supune spre dezbatere publică legea prevenţiei', a declarat Grindeanu după şedinţa de guvern.
El a subliniat că această lege este importantă pentru toţi agenţii economici.
'Dincolo de partea de control pe care multe agenţii, ministere, instituţii o au, cred că trebuie dezvoltată şi acea parte de îndrumare. Prin această lege pe care o să o supunem dezbaterii publice în zilele următoare acoperim şi această parte extrem de importantă, care cred că este o condiţie cheie pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare economică', a explicat prim-ministrul.
Săptămâna trecută, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Alexandru Petrescu, anunţa că această iniţiativa legislativă privind Legea prevenţiei nu va cuprinde faptele contravenţionale cu un grad de pericol ridicat, care să afecteze sănătatea şi securitatea populaţiei, cum ar fi produse alimentare alterate sau munca la negru.
'Avem o formă agregată a propunerii legislative. Toate organismele de control implicate au termen să transmită lista cu propunerile temeinic fundamentate de contravenţii ce vor intra sub incidenţa acestei legi, urmând ca săptămâna viitoare această propunere legislativă să intre în procesul de consultare publică', declara Alexandru Petrescu pe 2 martie.
El explica la acea dată că, după consultările avute cu reprezentanţi ai diverselor organisme de control guvernamentale prezenţi în comisia interministerială de elaborare a Legii prevenţiei, a rezultat structurarea actului normativ pe 'două principii esenţiale'.
'Primul principiu este necesitatea unei bune informări a agenţilor economici şi crearea cadrului optim de educare, informare a acestora prin mai multe instrumente, dintre care aş dori să menţionez pe cel mai relevant, care este un portal unic care va conţine toate elementele referitoare la obligaţiile legale pe care agenţii economici le au în raport cu organismele de control. (...) Gândiţi-vă că un IMM cu doi angajaţi, pe lângă faptul că trebuie să-şi desfăşoare activitatea de zi cu zi, trebuie să cunoască şi un univers de restricţii. De aceea, componenta de informare-educare este esenţială în asamblarea noii legi', afirma ministrul pentru Mediul de Afaceri.
Petrescu adăuga că un al doilea 'punct reper' pe care Legea prevenţiei se va baza este 'identificarea zonei de rezonabilitate în actul de control, aplicarea sancţiunii contravenţionale, a avertismentului, la prima abatere, fără alte sancţiuni complementare, dar cu o monitorizare riguroasă a planului de conformare'.
'Sub incidenţa Legii prevenţiei nu vor intra acele fapte contravenţionale cu un grad de pericol ridicat, care să afecteze sănătatea şi securitatea populaţiei, şi aici aş menţiona produse alimentare alterate, munca la negru', mai declara ministrul pentru IMM-uri şi Mediul de Afaceri.