Gruia Stoica rămâne în arest preventiv pentru încă 60 de zile

| 14 feb, 2014

Curtea de Apel Bucureşti  a decis vineri menţinerea în stare de arest preventiv pentru 60 de zile a omului de afaceri Gruia Stoica, patronul companiei Grup Feroviar Român , în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă în legătură cu o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia.

Judecătorul de cameră preliminară al CAB a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, care a avut termen pe 12 ianuarie şi a fost menţinută starea de arest pentru o perioadă de 60 zile.

În privinţa avocatului Doru Boştină, a fost înlocuită măsura obligării de a nu părăsi ţara, luată potrivit vechiului Cod de procedură penală, cu controlul judiciar, potrivit noului Cod de procedură penală, transmite Agerpres.

Omul de afaceri Gruia Stoica, patronul companiei Grup Feroviar Român (GFR), a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pe 12 ianuarie, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă în legătură cu o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia.

În acelaşi dosar, a fost deferit justiţiei avocatul Doru Boştină, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Potrivit unui comunicat al DNA, în luna mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia SA (CEO) Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie ce avea ca scop încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect 'Servicii de transport feroviar de cărbune' pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.

Potrivit fişei de date a achiziţiei, valoarea estimată a contractului era de 473.068.410 lei, fără TVA (195.079.200 lei pentru SE Turceni, 105.414.600 lei pentru SE Craiova II şi 172.574.610 lei pentru SE Işalniţa).

Durata contractuală era de 36 de luni, începând cu data de 1 februarie 2014, iar criteriile de atribuire a contractului erau 'cel mai mic preţ' sau 'oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic'.

La data de 17 ianuarie 2014, Complexul Energetic Oltenia a transmis invitaţii de participare la procedura în cauză (organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante) către CFR Marfă, SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti (GFR) şi alte trei societăţi comerciale.

Termenul de depunere a ofertelor de către societăţile comerciale dispuse să ia parte la procedura de licitaţie era data de 29 ianuarie 2014.

CFR Marfă şi-a manifestat intenţia de a participa la procedura de achiziţie a serviciilor de transport feroviar de cărbune pentru cele trei sucursale aparţinând Complexului Energetic Oltenia şi prin urmare a cerut să i se elibereze documentaţia de atribuire (fişe de date, caiet de sarcini, model de contract subsecvent, model de acord cadru).

Potrivit rechizitoriului, la data de 22 ianuarie 2014, Gruia Stoica, persoană ce controlează GFR SA, membră a grupului Grampet, i-a promis avocatului Doru Boştină că-i va da suma de 3 milioane euro pentru ca acesta să îşi exercite influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general al CFR Marfă (funcţionar public), pentru a-l determina să îşi încalce atribuţiile de serviciu şi să-i comunice preţul oferit de societatea pe care o conduce, la licitaţia din 29 ianuarie 2014, aşadar să divulge date confidenţiale.

Acest demers avea ca scop adjudecarea de către Gruia Stoica a contractului ce făcea obiectul licitaţiei, respectiv transport cărbune de la nivelul Complexului Energetic Oltenia.

Procurorii susţin că, în acest context, avocatul Boştină i-a promis lui Gruia Stoica că va înlesni, în schimbul sumei de 3 milioane euro, aflarea ofertei de preţ şi va folosi pentru realizarea traficului de influenţă un intermediar care poate exercita influenţa directă asupra directorului general al CFR Marfă.

DNA mai susţine că în intervalul 23-24 ianuarie şi până în ziua licitaţiei, 29 ianuarie 2014, Boştină l-a ţinut la curent pe Gruia Stoica cu stadiul demersurilor sale de intermediere a traficării influenţei, în scopul adjudecării contractului la licitaţia având ca obiect contractul de transport cărbune.

'Intervenţia autorităţilor judiciare în data de 29 ianuarie 2014 a pus capăt demersurilor infracţionale şi a stopat o licitaţie afectată de activitatea infracţională a celor doi inculpaţi, care nu mai putea fi derulată, deoarece era incompatibilă condiţiilor de concurenţă reală, loială şi care ar fi putut determina prejudicierea unei unităţi de stat cu suma de 473.068.410 lei, fără TVA', mai declară DNA.

Dosarul se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti.

Tag-uri: CAB, DNA, Gruia Stoica
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ