Grupare de falsificatori de bani, destructurată la Galaţi

| 27 mai, 2014

Patru membri ai unei grupări de falsificatori de bani din Galaţi au fost arestaţi în urma a şapte percheziţii organizate de poliştii şi procurorii de crimă organizată, care au găsit la aceştia 1.600 de euro falşi, informează Poliţia Română.

"La de 20 mai a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi au efectuat şapte percheziţii, pe raza judeţelor Brăila şi Galaţi, la membrii unei grupări infracţionale specializate în punerea în circulaţie de bancnote euro falsificate, precum şi la punctele de lucru ale unor societăţi comerciale administrate de aceştia", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, marţi, de Poliţia Română.

La percheziţii, în locuinţele a doi dintre suspecţi au fost găsiţi 1.600 de euro, în bancnote de 50 şi 100 de euro, despre care poliţiştii bănuiesc că sunt false.

Conform anchetatorilor, începând din septembrie 2013, în oraşele Galaţi şi Brăila s-ar fi pus bazele nunei grupări de falsificatori de bani care, ulterior, ar fi folosit bancnotele ca să cumpere maşini second hand.

Cei patru bărbaţi arestaţi preventiv sunt bănuiţi că ar fi introdus în România aproximativ 10.000 de euro, în bancnote de 50 şi, respectiv, 100 de euro contrafăcute, pe care le-ar fi luat din Grecia.

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ