Grupul de Comunicare Strategică: 411 noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, înregistrate în ultimele 24 de ore
Alte 411 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore - fiind a douya zi consecurtivă în care numărul acestora trece de 400 - astfel că bilanţul a ajuns la 25.697. Totodată, s-au înregistrat 14 decese, numărul total fiind de 1.579, a anunţat vineri Grupul de Comunicare Strategică.
”Până astăzi, 26 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 25.697 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.181 au fost declarate vindecate şi externate. Până astăzi, 1.579 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat. În intervalul 25.06.2020 (10:00) – 26.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 14 decese (7 bărbaţi şi 7 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Botoşani, Brăila, Braşov, Constanţa, Gorj, Ilfov şi Vrancea. Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 2 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 411 noi cazuri de îmbolnăvire”, conform raportului transmis vineri.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 186 de pacienţi.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 1.121 de persoane. Alte 73.992 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 675.382 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 407 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 962 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 468 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 179.850 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost constatată joi o infracţiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, în data de 25 iunie , 174 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 4.793 cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franţa, 2.075 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 115 cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 7 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 72 au fost declaraţi vindecaţi: 50 în Germania, 10 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x