Grupul de Comunicare Strategică - 592 de cazuri noi de COVID-19. Totalul se ridică la 31.381
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri că au fost confirmate 592 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore, astfel că totalul a ajuns la 31.382. De asemenea, 13 persoane au decedat, bilanţul deceselor ridicându-se la 1.847.
”Până astăzi, 10 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 31.381 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.812 au fost externate, dintre care 21.129 de pacienţi vindecaţi şi 1.683 de pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare. Până astăzi, 1.847 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat. În intervalul 09.07.2020 (10:00) – 10.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 13 decese (8 bărbaţi şi 5 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Dâmboviţa, Dolj, Ialomiţa, Bucureşti şi Tulcea. Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 1 deces la o persoană de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi”, conform raportului transmis vineri.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 592 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 236 de pacienţi.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 824.343 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 475 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.187 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1.242 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 202.541 de lei.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 5.105 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 115 în Franţa, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 105 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 3 în Grecia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 122 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 72 au fost declaraţi vindecaţi: 50 în Germania, 10 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.
Tag-uri:
coronavirus, covid-19
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x