Grupurile de interese din jurul PNL vor să ȋși pună omul la CCR?
PNL vine cu o propunere inedită pentru funcția de judecător ȋn cadrul CCR, ȋn persoanei judecătoarei Mona Lisa Neagoe. Dar ceea ce nu știu foarte mulți liberali și poate nici președinta PNL Alina Gorghiu este că Mona Lisa Neagoe are un trecut dubios, fiind conectată, prin soțul ei, la crima organizată transfrontalieră și la afacerile din energie.
Potrivit Ziua news, Mona Lisa Neagoe este căsătorită din anul 2005 cu Robert Marius Neagoe, care a fost director al Direcţiei juridice din Oficiul pentru Privatizare, între 2005 şi 2006. Acesta a fost urmărit penal ȋn 2006, dosarul privatizărilor, alături de Codruţ Sereş, Szolt Nagy, Stamen Stantchev, Vadim Benyatov Don, Dorinel Mucea, Mircea Flore şi Mustafa Oral.
Toţi cei implicaţi în acest dosar au fost arestaţi la acea vreme, cu excepţia lui Codruţ Sereş și Szolt Nagy, și, bineȋnțeles, a lui Robert Neagoe. Mai mult, soţul doamnei judecător Mona Lisa nici măcar nu a fost trimis în judecată, aşa cum s-a întâmplat cu ceilalţi, acuzaţi de trădare şi spionaj. Procurorul de caz a precizat că Robert Neagoe a intrat în posesia unor documente cu caracter strict secret privind societăţile ce urmau a fi privatizate de statul român. Faptul este unul deosebit de grav ȋn contextul ce acesta nu beneficia de certificat ORNISS.
Citeşte şi: Gorghiu solicită PSD să susţină candidatul PNL pentru poziţia de judecător al Curţii Constituţionale
Ziua news mai scrie că soțul doamnei judecător Rober Neagoe mai era pe lânga adjunct la OPSPI, şi presedinte al Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica şi reprezentant al statului în Adunarea Generală a Acţionarilor. De asemenea, el a fost membru al CA al E.ON Gaz Romania. Ca urmare a implicării sale ȋn dosarul de spionaj, Robert Neagoe a fost demis din toate funcțiile deținute.
Ȋnsă, soarta a fost bună cu el și a intrat ȋn cadrul societății Arelco Distribuţie, unde deținea 5% din acțiunile firmei. Compania este cunoscută pentru contractele cu statul. Spre exemplu, compania Conpet Ploieşti (COTE), deţinută de Ministerul Economiei şi unde lucrează tatăl şefei de cabinet a Robertei Anastase, a cumpărat electricitate de 20,3 milioane lei (4,7 milioane de euro) de la firma Arelco Distribuţie. Deci, Robert Neagoe este un bun cunoscător a caracatiței afacerilor din energie a băieților deștepți.
Astfel, propunerea PNL pentru o funcție așa de importantă este neserioasă din cauza trecutului dubios al soțului doamnei judecător Mona Lisa Neagoe. Iar vina PNL este că nu au făcut o minimă investigație ȋn acest sens, cu toate că președinta PNL Alina Gorghiu a scris pe o rețea de socializare că „propunerea PNL pentru funcția de judecător al Curții Constituționale este o persoană neafiliată politic și care se ridică la exigențele profesionale ale acestei funcții”.
Citeşte şi: Candidat NOU pentru funcţia de judecător al CCR
Având ȋn vedere că avem precedentul Toni Greblă, unde justiția va face lumină, este important ca pentru o asemenea funcție publică de foarte mare prestigiu partidele politice să fie extrem de responsabile și să verifice cu strictețe trecutul persoanei propuse. Iar ȋn cazul Monei Lisa Neagoe trecutul este unul dubios din cauza soțului acesteia.
Ştirile orei
"Cred ca presedintele Romaniei si nu doar al Romaniei, ci orice presedinte dintr-o tara europeana, in fata unei asemenea situatii, tocmai pentru a nu arunca o umbra de indoiala asupra activitatii Justitiei, ar trebui sa demisioneze imediat", declara Ponta, in iunie 2014.
Sursa:Comisarul.ro
"PSD şi Victor Ponta nu se dezmint: scot de la naftalină toate fantomele trecutului.
În PSD e dată aproape sigură trimiterea la CCR, în locul ... Toni Grebla, a secretarului de stat de la Ministerul Justiţiei, Simona Maya Teodoroiu.
Simona-Maya Teodoroiu a mai fost secretar de stat la Ministerul Justiţiei în Guvernul Adrian Năstase, în perioada mai 2002- februarie 2005, în mandatul foștilor miniștri ai Justiției Rodica Stănoiu şi Cristian Diaconescu.
Ce se intampla in epoca Nastase cu Justitia a facut obiectul unor celebre stenograme de partid care au facut furori in 2004.
“Sțiti bine că eu, de nenumărate ori, în legătură cu Băsescu am întrebat chiar și în ședințe mari când dăm verde pentru Băsescu. S-a dat târziu dosarul lui acuma. Cu celelalte este o altă treabă pe care eu am spus-o în surdină colegilor. Acum este momentul să o spun tare. Sunt două-trei (n.r. – dosare) care vin tare și importante, dar vreau să vă spun că în aproape toate, mi s-a spus, dăm și de oameni de aici (n.r. – membri ai PSD). Sunt dosare extrem de complicate și atunci le-am lăsat în stand-by ca să vedem cum le lucrăm. Ceea ce vă spun eu este de meditat”, spunea in sedintele de partid ministrul Justitiei, Rodica Stănoiu, în legătură cu dosarele lui Traian Băsescu.
In 2005, ministrul Justitiei, Monica Macovei, a revocat-o din functie. "Un secretar de stat (...) care s-a ocupat de integrare europeană şi care are rezultate la minus nu la zero, foarte slabe în acest domeniu şi cu care nimeni de la Bruxelles nu mai vrea să vorbească, este acum readusă în ministerul Justiţiei. Iată restauraţia', a spus Macovei in 2012 despre Simona Maya Teodorescu.
Teodoroiu a fost şi membru al Consiliului Naţional de Integritate din partea PSD şi a lucrat ş