Gușă explică fotografia lui Ponta: De ce fugea Kovesi de Dragnea la întâlnirile statului-paralel

| 13 sep, 19:07

Fotografia publicată de Victor Ponta, cu Liviu Dragnea și George Maior îmbrățișați, a făcut furori în lumea politică. Cozmin Gușă consideră că atitudinea președintelui PSD ar trebui să ne sperie, deoarece ”nu poți să minți cu dovezile în față”. La finalul intervenției, mai în glumă, mai în serios, consultantul politic a explicat și zvonul care spunea că ”Dragnea fugea cu șoriciul după Kovesi”.

”Noi tot spuneam, pe surse sigure, de mai bine de un an, că Dragnea nu doar că a fost pe la aceste mese, dar a făcut parte din acel cerc restrâns, statul-paralel, definit ca o mână de oameni care decideau cum merge România în al doilea mandat al lui Băsescu, în care Băsescu a fost izolat”, a declarat Cozmin Gușă.

Ei sunt cei care conduceau România, își pregăteau succesiunea proprie în urma alegerilor din 2014, când s-au împărțit pe roluri, arată consultantul politic.

Cozmin Gușă este de părere că scandalul iscat în jurul episodului ”sufrageria lui Oprea” ne arată cum gândeau - " 'Să fim și cu Ponta, dar și cu Iohannis' ", astfel încât oricine ar fi fost succesorul lui Băsescu "ei să iasă bine".

Dragnea minte cu toate dovezile împotriva sa

Imaginea publicată de Victor Ponta, cu Liviu Dragnea alături de fostul director al SRI George Maior, la un eveniment privat, ”e o știre importantă pentru marele public, nu și pentru PSDragnea. Ei n-au cum să fie șocați. Ei știau adevărul, că Dragnea a stat la masă și a discutat dosarele, a participat la condamnări din vorbe ale dușmanilor”, susține Gușă.

Fotografia reprezintă, spune consultantul politic, o dovadă supremă, vizuală, iar ceea ce este de subliniat și, totodată, ce este șocant, este capacitatea uriașă a lui Dragnea de a minți chiar și atunci când dovezile sunt împotriva lui.

”Dacă un om cu atâta putere în statul român este în stare să mintă, suntem în mare pericol. Nu sunt doar două întâlniri, sunt zeci. Calitatea de 'obișnuit al casei' l-a obișnuit pe Dragnea cu astfel de discuții, când legea era mai puțin respectată", spune Cozmin Gușă.

Consultantul politic explică faptul că toți cei care au fost la ”vârful statului”, toți cei care participau la evenimente oficiale primeau acasă sau la plecare, ”depinde de cât de operativă era treaba”, poze de la respectivul eveniment. Prin urmare, și Liviu Dragnea are acasă pozele acestea, întrucât avea calitate oficială. ”Nu Maior a sustras ceva. Așa era protocolul”, subliniază Gușă.

De ce fugea Kovesi de Dragnea?

Consultantul politic a explicat și de ce repetă Victor Ponta episodul cu ”Liviu Dragnea alergând-o pe Laura Codruța Kovesi cu șoriciul”.

”Venea când tăia porcul cu o tradiție de preparare a șoriciului, cumană, spune el, în care, ca să fie fraged, trebuia frecat cu sânge și clătit. Probabil Kovesi fugea de Dragnea că nu suporta acest tratament și apoi să-l și mănânce”.

Ponta voia să sugereze slugărnicia lui Drganea, care, bucuros că a fost acceptat în statul-paralel, făcea astfel de servicii, arată Cozmin Gușă.

Astfel de oameni - servili, corupți - de-abia așteaptă să ajungă la putere ca să-i oprime pe toți cei care știu adevărul despre trecutul lor, subliniază consultantul politic, precizând că ”ce i se întâmplă lui Dragnea în PSD ar fi de bun augur. E nevoie să-l dea jos de la conducerea Camerei Deputaților.

”Dragnea nu acuză, acum, de pe aceeași poziție, dar aceste poze ni-l arată pe Dragnea cel adevarat de care oamenii normali din PSD ar trebui să se sperie, ca să nu mai vorbim de partenerii de la ALDE”m, subliniază consultantul politic.

Liviu Dragnea nu are decât o rețetă mediatică, prin care, aruncând fel de fel de informații false pe piață, încearcă să mai joace încă o dată. ”Dar baronii și-au dat seama că minte, așa că nu-i mai iese”, explică Gușă. ”De pe o poziție de cocoș, aseară i-a oferit lu Firea, cu viclenie, posibilitatea unui dialog în perspectiva CEx... așa trebuie să citim această invitatie la dialog”, mai spune acesta.

Singura opreliște a lui Dragnea în acest moment sunt ”șarjele” din partea lui Iohannis și a unor oameni pe care ar dori să-i suprime dacă nu prin suspendare, prin vot în Parlament, subliniază Gușă.

”Care om normal ar mai avea incredere într-o discuție cu Dragnea, într-un cerc cu fel de fel de complici conducând statul român exact așa cum a văzut el în statul-paralel? Este nevoie de o atitudine responsabilă a unor oameni din opoziția PSD apropos de eforturi comune pentru a împiedica continuarea Guvernului Dăncilă”, atrage atenția consultantul politic.

În ceea ce privește opoziția parlamentară, Ludovic Orban are o evolutie politică ”extrem de limitată și dezamăgitoare” pentru cei din PNL, subliniază Cozmin Gușă. Asta, spune consultantul politic, are drept consecință susținerea lui Dragnea și a lui Dăncilă, în condițiile în care suntem într-o situatie dificilă la nivel european.

Tag-uri: dragnea, Maior, Ponta
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ