Guvern: Plăţile pe programul POSDRU, deblocate de Comisia Europeană
Comisia Europeană a deblocat rambursările pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU 2007-2013), în valoare de 167 milioane de euro, pentru care termenul de plată a fost întrerupt în luna februarie a acestui an, informează un comunicat al Executivului.
Sursa citată precizează că anunţul privind deblocarea plăţilor a venit din partea directorului general al Direcţiei Generale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune din cadrul CE Michel Servoz care s-a întâlnit cu ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.
"Ridicarea întreruperii plăţilor este o veste foarte bună. Vor intra imediat în ţară 167 de milioane de euro. Am trimis deja o sumă şi mai mare; şi vor mai urma veşti bune, acum că procesul a fost deblocat. Încercăm să aducem cât mai multe fonduri, atât de necesare dezvoltării României. Mulţumesc colegilor din minister şi din Autoritatea de Audit, care au muncit pentru acest rezultat", a declarat Cristian Ghinea, potrivit comunicatului citat.
Ministrul a mai explicat că, în condiţiile în care Autoritatea de Management POSDRU din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a trimis săptămâna trecută o altă tranşă de 372 de milioane euro, se estimează că suma totală, de 539,4 milioane euro, se va întoarce la bugetul de stat până la sfârşitul acestui an.
"Înseamnă o creştere cu aproximativ 10% a gradului de absorbţie per total program POSDRU", a completat ministrul Fondurilor Europene.
Executivul mai anunţă că în cadrul întrevederii, care "a vizat şi politicile sociale ale Guvernului român", Michel Servoz a remarcat că prin pachetul anti-sărăcie lansat în februarie 2016 se vine cu "o abordare integrată foarte necesară" şi care speră să continue şi în guvernările viitoare.