Guvern: Salariul minim rămâne 1.250 de lei
Salariul minim rămâne 1.250 de lei. Guvernul încă în funcţie a decis să nu ia măsura majorării lui, lăsând această măsură la latitudinea viitorului cabinet.
”Următorul Guvern va stabili salariul minim pe economie pentru 2017”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.
El a precizat că actualul Cabinet, aşa cum a anunţat în Consiliul Naţional Tripartit, a decis să menţină nivelul salariului minim pe economie, care este de 1.250 de lei.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a explicat că, în condiţiile în care valoarea salariului minim pentru anul 2017 nu se modifică, nu e nevoie de o nouă hotărâre de guvern.
Premierul Dacian Cioloş afirma la ultima reuniune a Consiliului Naţional Tripartit, că, dacă viitorul guvern se va instala până la sfârşitul anului, va avea posibilitatea să aprobe nivelul salariului minim promis pentru 2017, iar dacă noul Cabinet se va instala la începutul anului viitor, actualul Executiv va da HG prin care să menţină nivelul actual al salariului minim şi în luna ianuarie 2017.
“Partidul care a câştigat alegerile şi-a stabilit o cifră clară în programul de guvernare, pe care şi-a asumat-o politic. Dacă acest guvern ar lua o decizie pe baza negocierilor cu sindicatele şi patronatele, cu o săptămână sau două înainte de instalarea noului guvern, ar putea fi acuzat că abuzează de responsabilitatea pe care o are. Pe de altă parte, în cazul în care acest guvern ar promova o Hotărâre cu acea sumă, ar însemna că ne-am asumat-o fără a avea vreo analiză în spate”, declara premierul Dacian Cioloş pe 12 decembrie, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit.
Şeful Executivului mai spunea atunci că va discuta cu conducerea partidului politic care a câştigat alegerile pe mai multe teme de guvernare, între care şi salariul minim.
Potrivit prevederilor legale, Guvernul are obligaţia să stabilească până la sfârşitul anului în curs nivelul salariului minim garantat în plată pentru anul viitor.