Guvernarea Boc a distrus 200.000 de familii de români și bugetul de stat

| 19 dec, 2013

2013 reprezintă primul an complet în care USL-ul s-a aflat la guvernare, iar stabilizarea economiei din România devine din ce în ce mai evidentă.

În contextul în care guvernul Ponta a reușit să mențină un deficit bugetar de sub 2,5%, actualul executiv nu a eliberat decât 8.000 de posturi din aparatul bugetar. Pentru a pune lucrurile în perspectivă, o parte importantă a proiectului de austeritate impus de președintele Traian Băsescu și de premierul Emil Boc a fost, pe lângă tăierea cu 25% a salarilor, concedierea aproape imediată a 200.000 de oameni, argumentul fiind că trebuie eficientizată cheltuirea banului public. Desigur, mulți dintre aceștia aveau familii la a căror bunăstare materială guvernul Boc nu s-a gândit nici măcar o secundă, interesul fiind doar de a echilibra bugetul.

În plus, executivul de atunci a decis că orice nouă angajare se poate realiza doar dacă sunt eliberate nu mai puțin de șapte alte posturi. Această decizie, aplicată uniform și fără a lua în considerare caracteristicile speciale ale instituțiilor, a dus rapid la o lipsă de personal, care a făcut ca anumite structuri ale statului să funcționeze în regim de avarie ani întregi. În asemenea condiții, nu mai puteai să vorbești de o eficiență a aparatului de stat, din moment ce nu exista suficient personal care să asigure funcționarea acestuia la un nivel de bază.

Una dintre promisiunile din campanie pe care USL-ul le-a onorat până în prezent este și aceea că eficientizarea funcționării aparatului de stat nu trebuie făcută prin tăieri nejustificate, ci prin folosirea cu cap a resurselor umane pe care statul le are la dispoziție. Faptul că guvernul condus de Victor Ponta a reușit să renunțe la raportul un angajat în schimbul a șapte concediaţi cu un impact bugetar minim nu face decât să demonstreze că viziunea actualului executiv este mai bună decât cea a cabinetului Boc. În plus, în timp ce în anii de criză s-au pierdut aproape 500.000 de locuri de muncă din domeniul privat, măsurile luate de actualul executiv au impulsionat nu doar să creeze, în 2013, a 100.000 de noi locuri de muncă ci și să stimuleze noi angajări în Sănătate şi Educaţie, domenii unde exista o lipsă de personal.

Decizia cabinetului Boc de a impune un raport de 1 angajat nou la 7 concediați a mai avut de asemenea un efect pervers, din moment ce acel nou angajat era, de regulă, o persoană apropiată cercurilor pedeliste. Astfel PDL-ul nu a făcut decât să politizeze aparatul de stat și, ca urmare, mulți din cei 8.000 de oameni dați afară de când USL-ul este la putere nu sunt decât birocrați ineficienți aduși pe criterii politice în anii de criză.

În vremea în care era prim-ministru, Emil Boc a făcut, la un moment dat, un exercițiu de imagine, cosind o bucată de pământ din localitatea sa natală. Ironia acelor imagini este că omul pe care Traian Băsescu îl consideră ca fiind cel mai bun prim-ministru post-decembrist a făcut cam același lucru și cu economia românească, tăierile operate de fostul șef al executivului având efecte negative pe care le simțim și în ziua de astăzi. A tăia fără discriminare din cheltuieli reprezintă cea mai simplă, dar și cea mai proastă, manieră de eficientiza utilizarea banului public. În schimb, cabinetul Ponta a demonstrat că se poate ca echilibrul bugetar să fie obținut cu costuri sociale aproape de zero și cu măsuri concrete de stimulare a economiei.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
19 dec, 2013
JOHN
Mareeeeneee ...
... e greu, mah, sa fii sluga ??? DISTRUSULEEEE
19 dec, 2013
cantautor
"În asemenea condiții, nu mai puteai să vorbești de o eficiență a aparatului de stat, din moment ce nu exista suficient personal care să asigure funcționarea acestuia la un nivel de bază."
sa zicem ca la sapte functionari s-a dat unul afara...
au ramas sase...
tu zici ca a scazut eficienta..
pai eficienta inseamna rezultate ,nu ca sunt mai multi..
ce ,voi daca sunteti 20 la Obedient,sunteti mai eficienti?
cu cat sunteti mai multi si slabi pregatiti,va faceti sigla si mai de ras..
fac o precizare:nu ma refer la personalul medical ....
19 dec, 2013
tornado
obidieta voastra !!
O sa ma repet ca sunteti un ziar de toaleta nu o spun eu multi dar acei multi sunt mai iteligenti ca mine si nu se obosec sa cometeze prostile voastre,,,,mai istetule de M ARIAN NUME DE (MITIC ),PAI DAC BOC NU REDESA ECONOMIA CU MSURILE LUATE DE EL DE UNDE CARACTITA ROSIE DADEA AMARITI ACEIA DE BANI ??TE INTREB ?????? ASA CA CIOCU MIC CA SUTETI OBIDIETI!!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ