Guvernul a adoptat Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale 2016 - 2018
Guvernul a adoptat miercuri, printr-un memorandum, Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale 2016 - 2018, informează un comunicat al Executivului remis presei.
Potrivit sursei citate, obiectivele Ministerului Finanțelor Publice în administrarea datoriei publice guvernamentale pentru perioada 2016 — 2018 sunt asigurarea necesarului de finanțare a administrației publice centrale și a obligațiilor de plată, pe fondul minimizării costurilor pe termen mediu și lung, limitarea riscurilor financiare asociate portofoliului datoriei publice guvernamentale și dezvoltarea pieței interne a titlurilor de stat.
"Ministerul Finanțelor publice va urmări o abordare flexibilă de selectare a surselor de finanțare și a momentelor de emisiune, ținând cont de așteptările legate de cadrul macroeconomic și de evoluțiile piețelor financiare. În perioada 2016 — 2018, România își va acoperi necesitățile de finanțare prin emisiuni de titluri de stat lansate pe piața internă, prin emiterea de euroobligațiuni pe piețele internaționale de capital și în completare prin contractarea de împrumuturi externe de la creditori oficiali (instituții financiare internaționale), în condiții avantajoase pentru statul român", se arată în comunicatul citat.
Dezvoltarea pieței interne a titlurilor de stat este un obiectiv strategic pe termen mediu și urmărește creșterea eficienței acestei piețe, îmbunătățirea lichidității, a gradului de transparență și consolidarea curbei de randament, mai precizează Executivul.
Conform sursei citate, la finalul anului trecut datoria publică guvernamentală a reprezentat 37% din PIB, pe fondul unei creșteri economice de 3,8% din PIB și în condițiile unui deficit bugetar de 1,5% din PIB.