Guvernul a aprobat derularea manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial
Guvernul a aprobat, astăzi, derularea Programului Național al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial, planificat să se deruleze în perioada 2015-2019. Acest Program este în concordanță cu manifestările organizate de alte state europene cu prilejul marcării Centenarului Primului Război Mondial.
În cadrul Programului Național se vor desfășura activități coordonate și unitare menite să omagieze eroii care și-au pierdut viața luptând pentru libertate, credință și întregirea neamului.
În perioada octombrie 2015 – decembrie 2019, vor fi organizate mai multe activități cu prilejul marcării Centenarului Primului Război Mondial între care menționăm: crearea unui site dedicat Primului Război Mondial, ce va putea fi accesat la adresa www.marelerazboi.ro; Masă rotundă și expoziție documentară cu tema „O altă Românie? Din evoluția dezbaterilor și negocierilor de pace cu privire la granițele statului român"; Masă rotundă „Pacea de la București (24 aprilie/7 mai 1918) și reintrarea României în război (28 octombrie/ 10 noiembrie 1918)", cu participare internațională; Organizarea unei mese rotunde „România și intrarea Italiei în război", cu participarea unor specialiști din Italia, Franța, Marea Britanie, Austria, Serbia și Ungaria; Conferința „România neutrală"; Expoziția documentară „<>. Români în armata austro-ungară"; Expoziția de amploare „100 de ani de la intrarea României în Marele Război", ce va avea loc în holul mare al Muzeului Național de Istorie a României; Cercetarea și publicarea unor documente diplomatice românești etc.
Derularea acestui program se face cu implicarea Ministerului Apărării Naționale, prin structurile: Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, Serviciul Istoric al Armatei, Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară și Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I". De asemenea, mai participă: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne prin Arhivele Naționale ale României, Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Institutul Cultural Român, Ministerul Culturii prin: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti", Muzeul Național de Istorie a României și Arhiva Națională de Filme. Datele despre activitățile cuprinse în program vor fi centralizate de Oficiul Național pentru Cultul Eroilor.
Activitățile acestor instituții necesită costuri totale, pentru întreaga perioadă de patru ani, estimate la 2,8 milioane de lei. Costurile sunt incluse în bugetele instituțiilor implicate pentru anul 2015, iar pentru anii 2016-2019, acestea își au resursele financiare necesare, asigurate cu încadrarea în bugetele anuale aprobate conform legii.