Guvernul a propus companiei petroliere azere de stat SOCAR să preia combinatul Oltchim

| 27 iun, 2013

Guvernul a propus companiei petroliere azere de stat SOCAR să preia combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvenţă de la începutul acestui an. Reprezentanţii companiei azere au afirmat că vor analiza situaţia înainte de a lua o decizie.

Premierul Victor Ponta a abordat subiectul Oltchim cu conducerea companiei azere SOCAR. Reprezentanţii companiei azere au afirmat că vor analiza situaţia înainte de a lua o decizie, conform Mediafax.

Combinatul Oltchim se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an, iar privatizarea a eşuat anul trecut întrucât Dan Diaconescu, câştigătorul licitaţiei pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni, nu a plătit suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane de euro.

La începutul acestui an, compania petrolieră azeră de stat SOCAR a anunţat că a ajuns la o reţea de 14 benzinării în România şi va continua să deschidă noi unităţi, în oraşele Bacău, Focşani şi Roman.

Compania azeră de stat are reţele de benzinării în Elveţia, România, Ukraina şi Georgia şi produce anual 60 de milioane de tone de petrol şi 30 de miliarde metri cubi de gaze naturale.

Recent, SOCAR a câştigat controlul companiei greceşti DESFA, operatorul reţelei de transport al gazelor naturale din Grecia, după retragerea grupului Gazprom din cursă.

În urmă cu trei ani, SOCAR anunţa că este interesată să coopereze cu Oltchim şi să îşi vândă produsele petrochimice pe piaţa românească, precizând atunci că acest lucru nu înseamnă că vrea să cumpere ceva în România.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ