Guvernul a publicat lista debitorilor RA-APPS: partide, societăţi comerciale, primării, asociaţii şi fundaţii
Guvernul a publicat vineri lista debitorilor Regiei Autonome Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), printre aceştia numărându-se partide, societăţi comerciale, primării, asociaţii şi fundaţii.
"Guvernul continuă hotărât acţiunile menite să crească transparenţa în sistemul public, inclusiv la nivelul companiilor şi regiilor din subordine cu scopul ultim al creşterii eficienţei managementului fondurilor publice. În stabilirea priorităţilor noastre un rol important îl au semnalele primite din partea societăţii civile în legătură domeniile şi temele la nivelul cărora societatea percepe cea mai mare nevoie de transparenţă", se arată într-un comunicat al Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic (MCPDC).
Astfel, pe site-ul MCPDC, a fost publicată situaţia debitorilor Regiei la 31.05.2016 cu încasări 18.07.2016, aşa cum aceasta a fost pusă la dispoziţie de către RA-APPS prin Cancelaria Prim-Ministrului.
Printre debitorii aflaţi în spaţiu, la aceste date, se numără 11 partide, care au datorii totale de 2.278.659,61 de lei. Potrivit documentelor, cei mai mari debitori sunt Partidul Ecologist Român, cu datorii de 992.857,54 lei (în acest caz există un dosar juridic) şi Partidul Naţional Liberal - 754.612,18 lei (declaraţie de angajament din 2 martie 2016, valabilă pentru februarie 2016 - ianuarie 2019, respectată).
Alte 28 de instituţii de numără printre debitorii aflaţi în spaţiul RA-APPS, având datorii totale de 996.858,05 lei. În acest caz, cel mai mare debitor este Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, cu datorii totale de 329.150,28 lei, fiind dispuse două somaţii de plată, pe 27.05.2016, respectiv 05.07.2016.
Primăriile sectoarelor 2, 3 şi 4 se numără la rândul lor printre debitorii aflaţi în spaţiul Regiei, cu datorii totale de 222.764,64 lei.
Printre debitorii aflaţi în spaţiul RA-APPS se află şi 92 de societăţi, cu datorii totale de 23.346.506,78 lei. Cel mai mare debitor dintre aceste societăţi este Network Press Concept SA, cu suma de 11.401.550,66 lei, urmat de Compania Naţională a Imprimeriilor Coresi - 9.376.070,52 lei, în ambele cazuri fiind deschise dosare juridice.
Între debitorii aflaţi în spaţiul RA-APPS sunt şi 35 de asociaţii, cu datorii totale de 2.412.560,29 lei, 31 de fundaţii - datorii de 1.052.730,20 lei, 7 cabinete de avocatură - cu datorii totale de 162.479,08 lei şi Ambasada Elenă - 27.392,61 lei (în acest caz există un angajament de plată din 07.10.2013, valabil pe perioada septembrie 2013 - cu rata la 2 luni).
Pe de altă parte, printre debitorii plecaţi din spaţiul RA-APPS la 31.05.2016, cu încasări la 18.07.2016, sunt 17 partide şi filiale, cu datorii totale de 4.619.940,10 lei. Cei mai mari debitori în acest caz sunt PSD-Organizaţia Municipiului Bucureşti, cu 2.004.679,97 lei (angajament de plată nerespectat şi pus în executare silită), Partidul Conservator - 743.391,91 lei (convenţie de eşalonare din 24.09.2014, valabilă pentru august 2014 - iulie 2016, nerespectată) şi Partidul Naţional Liberal - 736.283,42 lei (angajament de plată din 12.05.2016, valabil pentru aprilie 2016 - martie 2019, respectat).
Printre debitorii plecaţi din spaţiul RA-APPS se numără şi 283 de societăţi, cu datorii totale de 71.067.238,32 lei. Cel mai mare debitor dintre aceştia este Emico Serv SRL, cu 12.790.762,03 lei, în acest caz existând deschis un dosar juridic.
Totodată, printre debitorii plecaţi din spaţiul RA-APPS se numără 6 instituţii, cu datorii totale de 714.282,37 lei, Primăria sectorului 2 şi Primăria sectorului 4, cu datorii totale de 160.627,57 lei, 14 cabinete de avocatură - datorii de 3.461.819,52 lei, 73 de asociaţii - datorii de 8.404.183,48 lei şi 63 de fundaţii - cu datorii de 10.204.561,79 lei.