Guvernul angajează experţi privaţi cu 280 euro/zi, pentru a preveni pierderea fondurilor UE

| 19 iun, 2013

Cererile de aprobare a proiectelor pentru fonduri europene şi solicitările de rambursare a banilor vor fi verificate de către experţi privaţi pe care Guvernul îi va plăti timp de doi ani cu 280 euro pe zi, atât din surse UE, dar şi de la buget, motivând numărul mic de personal de care dispune statul.

Experţii, care vor încasa peste 6.000 de euro pe lună, vor fi selectaţi în baza unor contracte încheiate de Ministerul Fondurilor Europene cu aproape 40 de firme de consultanţă şi resurse umane, în majoritate cu sediul înregistrat în apartamente din Bucureşti, Timişoara, Baia Mare, Deva, Buzău, Alba Iulia, Ploieşti, Cluj-Napoca, Petroşani, Brăila, satul Ostratu din comuna Corbeanca şi Bragadiru, care trebuie să propună astfel de persoane, informează Mediafax.

Durata contractului de "închiriere" a experţilor va fi de 24 luni, iar banii acordaţi acestora vor fi asiguraţi atât din Fondul European de Dezvoltare Regională, cât şi de la bugetul de stat.

Valoarea totală a serviciilor va depăşi 7,7 milioane euro, fără TVA, iar ministerul are dreptul să majoreze bugetul în funcţie de fondurile suplimentare care pot fi asigurate.

Statul aşteaptă de la aceşti experţi să verifice o cerere de rambursare în cel mult 5 zile lucrătoare şi o cerere de finanţare în maximum 15 zile lucrătoare, prelungirea fiind posibilă doar în cazuri excepţionale şi temeinic justificate. Este luat însă în calcul riscul că un grad ridicat de "încărcare" a personalului poate conduce la "disponibilitatea redusă" a acestuia de a efectua serviciile.

Argumentul invocat pentru angajarea acestor experţi privaţi este că Guvernul încearcă să evite situaţia în care la sfârşitul acestui an ar urma să piardă 6,5 miliarde euro din fondurile europene puse la dispoziţia României pentru perioada 2007–2013, iar autorităţile dispun de resurse umane insuficiente în raport cu numărul mare de proiecte depuse şi neevaluate şi cel al cererilor neprocesate pentru rambursarea de cheltuieli.

România, alături de Slovacia, ar putea beneficia de un an în plus pentru a cheltui fondurile disponibile pentru perioada 2007-2013, potrivit unei propuneri a Comisiei Europene ce oferă o mai mare libertate de a cheltui şi de a solicita bani de la UE, precum şi reducerea riscului de pierdere a sumelor.

Rata de absorbţie a fondurilor de coeziune de către România era la 17 mai de 14,37%, adică 2,761 miliarde de euro, raportat la cheltuielile rambursate de Comisia Europeană. România are la dispoziţie în perioada 2007-2013 suma de 19,5 miliarde de euro la capitolul fonduri de coeziune.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ