Guvernul modifică legea privind prezenţa TRUPELOR STRĂINE pe teritoriul României

| 02 apr, 12:28

Guvernul urmează să aprobe joi un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României (Legea 291/ 2007), informează Biroul de presă al Executivului.

Proiectul vizează crearea cadrului legal pentru implementarea deciziilor NATO luate la Summit-ul din Ţara Galilor de securizare a flancului estic al Alianţei Nord-Atlantice, transmite Agerpres.

România este dispusă să se implice să găzduiască "orice fel de capabilităţi se decid la nivel NATO", a declarat, marţi, premierul Victor Ponta, întrebat de presă dacă subiectul discuţiilor cu generalul Philip Breedlove, Comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR), aflat într-o vizită oficială în România, a vizat amplasarea pe teritoriul României a unor baze noi sau aducerea de către NATO de armament greu.

Un alt proiect de act normativ vizează modificarea alineatului (1) al art. 20 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României.

Executivul va aproba joi, tot printr-o Hotărâre, Memorandumul de Înţelegere între Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor din România şi Ministerul de Finanţe din Republica Kazahstan privind cooperarea în domeniul schimbului de informaţii financiare având legătură cu spălarea banilor şi finanţarea terorismului, semnat la Bucureşti, la 25 septembrie 2014, şi Astana, la 29 octombrie 2014.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ