Guvernul pregăteşte amnistia fiscală pentru profesiile liberale

| 11 mai, 21:30

Guvernul va discuta un proiect de lege prin care vor fi anulate anumite obligaţii de plată pentru drepturi de autor, PFA, CASS, diurne, în cazul cărora sunt deschise procese între ANAF şi diverşi contribuabili, deoarece costul procesele depăşeşte cuantumul banilor obţinuţi, a anunţat premierul Ponta.

“Miercuri trebuie să fie în şedinţa de guvern proiectul de lege care să prevadă foarte clar că tot ceea ce este în trecut până la 1 iunie, sume pe care există procese între ANAF şi diverşi contribuabili referitoare la PFA, la drepturi de autor, CASS-ul pentru cei care nu au venituri, la acele diurne pentru şoferi, deci toate cele în care noi ne aflăm într-o mulţime de procese, avem miercuri proiectul de lege, sigur Parlamentul urmează să-l dezbată, Camera Deputaţilor este decizională, dar vrem să facem un moment T0, domnule până aici ştergem. Că a fost legislaţia bună sau rea, oamenii au cunoscut-o, n-au cunoscut-o, avem procese care ne costă mai mult decât banii pe care îi recuperăm. După care de la 1 iunie, oricine greşeşte, plăteşte”, a declarat premierul Victor Ponta.

ANAF a suspendat emiterea deciziilor privind regularizarea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru anul 2012, după ce unii contribuabili au fost înştiinţaţi că au de plătit sume mai mari decât veniturile obţinute.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ