Guvernul schimbă regulile pentru asimptomatici. Anunțul făcut de Raed Arafat
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a informat că, în şedinţa de Guvern de miercuri, a fost prezentat în primă lectură un proiect de ordonanţă de urgenţă care vizează modificări privind modul în care vor fi trataţi pacienţii asimptomatici.
"Este un proiect de ordonanţă de urgenţă pe care l-a pregătit Ministerul Sănătăţii. Astăzi a fost în primă prezentare. Acolo se vor face anumite modificări legislative (...) astfel încât persoanele asimptomatice să fie abordate altfel, aşa cum recomandă grupul medical care se ocupă de acest lucru", a declarat secretarul de stat, la finalul şedinţei Executivului.
O variantă este ca asimptomaticii să rămână acasă și să nu mai meargă la spital pentru evaluarea stării de sănătate.
Prim-ministrul Ludovic Orban a cerut miercuri Ministerului Sănătăţii creşterea capacităţii de testare, precum şi a capacităţii de răspuns a direcţiilor de sănătate publică şi a pledat din nou pentru implicarea medicilor de familie în evaluarea stării de sănătate a pacienţilor care nu au nevoie de îngrijiri spitaliceşti.
"Anchetele epidemiologice - aici am înţeles că aţi avut deja discuţii cu reprezentanţii medicilor de familie. Aşteptăm nişte rezultate, pentru că avem nevoie de implicarea medicilor de familie, în diferitele etape. Capacitatea de a evalua starea de sănătate - nu trebuie să ajungem la blocarea capacităţii de evaluare a stării de sănătate. Cine nu are simptome, cine nu are în mod evident nevoia de a i se evalua starea de sănătate nu trebuie să se ducă la spital neapărat. Poate medicul de familie sau un medic de la Direcţia de Sănătate Publică să îi evalueze starea de sănătate. Nu putem aglomera spitalele cu persoane care nu au nevoie de evaluarea stării de sănătate sau de îngrijiri spitaliceşti, lăsând persoane care poate au nevoie de îngrijiri spitaliceşti să aştepte", a precizat Orban, în debutul şedinţei de Guvern.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x