Guvernul se mută o dată pe săptămână la partid. Tăriceanu: Am rezolvat problemele de comunicare
Preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat luni că problemele de comunicare din interiorul coaliţiei de guvernare au fost rezolvate, fiind stabilite întâlniri săptămânale cu premierul Mihai Tudose şi membrii Cabinetului acestuia.
"Am rezolvat pentru că, aşa cum vă spuneam, am convenit să existe săptămânal o reuniune între structura de decizie politică, adică conducerea partidului şi executiv şi e bine că suntem, în acelaşi timp, şi preşedinţi celor două camere, deci o comunicare între executiv şi legislativ o realizăm în acest fel şi între etajul politic şi etajul decizional , care este executivul", a declarat Tăriceanu la finalul şedinţei coaliţiei.
În şedinţele săptămânale ar urma să fie făcută o evaluare a modului în care deciziile luate sunt implementate atât la nivelul Executivului cât şi la nivelul Legislativului. Tăriceanu a afimat că este "mulţumit" de cum au decurs până în prezent discuţiile cu premierul Mihai Tudose.
"Sunt mulţumit. Observ o preocupare, aşa cum e firesc, de a organiza întâlniri, discuţii bilaterale cu toţi membrii guvernului, urmârind o agendă pe care ne-a şi prezentat-o. Observ o preocupare şi urmărire a modului în care funcţionează bugetul, adică încasări, cheltuieli.", a mai spus Tăriceanu.
Guvernul va prezenta săptămânal rapoarte de activitate coaliţiei de guvernare
Premierul Mihai Tudose şi miniştrii din Cabinetul său vor veni săptămânal în şedinţele coaliţiei de guvernare pentru a prezenta raportul de activitate, documentele urmând să fie publicate şi pe siteul Executivului.
"Am stabilit urmãtorul mod de lucru: săptămânal sã fie şedinţe de informare cu coaliţia, despre ceea ce s-a întâmplat în săptămâna trecută şi ceea ce ne propunem să facem la guvern în săptămâna viitoare, iar o dată pe lună să fie o analiză a stadiului îndeplinirii programului de guvernare, plecând de la termeni, implicări şi realizãri. Atunci va fi acea analiză, o dată pe lună. În rest, în fiecare săptămână, vineri, noi închidem raportul de activitate vineri, va fi transmis coaliţiei, celor două partide şi de asemenea va fi urcat şi pe site-ul guvernului", a explicat luni premierul Mihai Tudose, după şedinţa coaliţie de guvernare, care a avut loc la Palatulul Parlamentului, în biroul lui Liviu Dragnea.
La rândul său, liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus că a fost "o discuţie bună" în coaliţa de guvernare.
"Pe lângă tot acest document, care arată po activitate extrem de serioasă din ultima săptămână în Guvern şui în ministere, ceea ce pentru mine este extrem de mulţumitor, am discutat câteva chestiuni mari, importante, de exemplu Legea PPP- parteneriatului public-privat , care este un obiectiv important al nostru care va debloca multe investiţii, asumarea lor este că într-o săptămână - două, este posibil să iasă cu ea în dezbatere publică în aşa fel încât la sfârşitul verii, adică 1 septembrie, să găsească proiectul de lege finalizat, inclusiv cu norme şi atunci probabil că vom intra cu el în Parlament în regim de urgenţă. De asemenea, Fondul Suveran de Investiţii, care a fost citit în primă lectură în guvern, a fost trimis la Eurostat, se aşteaptă de acolo un punct de vedere. Ne-a prezentat care au fost măsurile luate pentru a se debloca zeci de proceduri de achiziţie pentru marile investiţii de infrastructură, în special autostrăzi. De asemenea, am discutat câteva măsuri legate de programele din agricultură", a detaliat Dragnea.
El a mai spus că, din discuţiile purtate, nu a reieşit necesitatea organizării unei sesiuni parlamentare extraordinare, dar că nu exclude acest lucru.
"O să mai discutăm peste o săptămână, luni, în acelaşi format, iar atunci vom vea mai multe elemente şi vom decide împreună', a precizat Dragnea.