Guvernul vrea un cadru legal pentru utilizarea limbii materne în structurile administraţiei locale
Guvernul îşi propune, în programul aprobat, la capitolulul "Minorităţi", crearea cadrului legal privind utilizarea limbii materne în structurile deconcentrate ale statului.
"Guvernul României se va implica pentru asigurarea dreptului de a-şi păstra şi dezvolta liber exprimarea identităţii etnice pentru toţi cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale, astfel încât să se poată manifesta pe deplin în viaţa publică, în administraţie şi justiţie, în sfera culturii, limbii, religiei, educaţiei, vieţii publice, în conformitate cu Constituţia României, cu angajamentele României în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum şi cu documentele europene şi internaţionale în materie. Vor fi stimulate efortul comun şi dialogul cu minorităţile naţionale în vederea îmbunătăţirii actului decizional şi afirmării identităţii etnice", se arată în comument.
Guvernul precizează că principiul de bază în relaţiile interetnice trebuie să fie egalitatea deplină de drepturi şi şanse de afirmare a identităţii."Politica faţă de minorităţi vizează păstrarea, afirmarea şi dezvoltarea identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice prin politici afirmative; combaterea discriminării şi promovarea toleranţei; promovarea valorilor diversităţii culturale; încurajarea dialogului interetnic; eliminarea oricărei forme de extremism, şovinism, antisemitism; îmbunătăţirea situaţiei romilor şi continuarea politicilor de reducere a decalajelor dintre populaţia romă şi societate în ansamblu", se arată în program.
Executivul precizează că multiculturalitatea reprezintă una dintre valorile fundamentale ale României.
"În acest sens, Guvernul îşi propune să adopte o serie de politici care să contribuie la dezvoltarea cadrului legal şi instituţional privind minorităţile naţionale din România. Ne propunem să adoptăm Legea-cadru privind statutul minorităţilor naţionale din România şi să susţinem înfiinţarea instituţiilor care fac obiectul acestei legi. În ceea ce priveşte învăţământul în limbile minorităţilor naţionale, precum şi programele de învăţare a limbii şi literaturii materne, Guvernul va adopta, în urma consultării cu reprezentanţii minorităţilor naţionale din Parlamentul României, legislaţia subsecventă Legii educaţiei naţionale. Guvernul va susţine minorităţile naţionale în scopul menţinerii identităţii lingvistice, tradiţiilor şi culturii minorităţilor naţionale. În acest sens, Guvernul va sprijini instituţiile culturale ale minorităţilor naţionale, întreţinerea patrimoniului cultural mobil şi imobil al acestora şi va accelera procesul de restituire al imobilelor cultelor şi comunităţilor minorităţilor naţionale", se mai arată în Program.
Direcţii de acţiune menţionat prevăd crearea cadrului legal privind utilizarea limbii materne în structurile deconcentrate ale statului, faptul că se vor lua măsuri guvernamentale, inclusiv acte normative pentru punerea în aplicare a prevederilor legii privind ratificarea Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, faptul că Guvernul va sprijini în continuare adoptarea proiectului de lege privind statutul minorităţilor naţionale din România. În ceea ce priveşte aspectele instituţionale, se menţionează că Guvernul va sprijini (financiar) în mod corespunzător Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale (ISPMN).
De asemenea, în document este menţionată continuarea şi consolidarea protecţiei sectoriale a drepturilor minorităţilor naţionale, în acord cu cerinţele integrării României în Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă: Aplicarea legii educaţiei privind învăţământul în limbile minorităţilor naţionale; Consolidarea cadrului instituţional necesar reprezentării proporţionale şi consultării politice a minorităţilor la nivel legislativ şi executiv, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local; Se va ţine cont de tradiţiile, cultura diferitelor zone ale ţării la reorganizarea administrativă; Finanţarea unor programe de dezvoltare culturală şi interculturală specifice, atât la nivel comunitar, cât şi la nivel naţional.
Documentul prevede, de asemenea, asigurarea unor programe în limba maternă la radio şi televiziune pentru toate minorităţile naţionale, în special pentru comunitatea maghiară, astfel încât să se asigure satisfacerea nevoilor culturale şi de comunicare în limba maternă la nivel naţional. În acest sens vor fi extinse emisiunile studiourilor publice de radio şi televiziune finanţate din buget pentru ca acestea să emită în limba maghiară pe tot parcursul zilei.
Programul prevede şi asigurarea condiţiilor pentru conservarea şi dezvoltarea patrimoniului confesional, în contextul respectului pentru principiile libertăţii de conştiinţă şi pluralismului religios
Legat de orientarea resurselor financiare spre proiecte viabile, documentul prevede: Promovarea valorilor ce decurg din diversitatea etnică şi culturală la nivel naţional şi local prin finanţarea unor activităţi pe bază de proiecte; Orientarea resurselor financiare publice către finanţarea unor activităţi specifice pe bază de proiecte; Promovarea diversităţii culturale în scopul eliminării prejudecăţilor şi recunoaşterii valorilor comune; Sprijinirea şi încurajarea programelor regionale, a accesului la fonduri de dezvoltare comunitare, în vederea realizării unei dezvoltări durabile în zone tradiţionale; Problematica legată de comunitatea romilor reprezintă un domeniu aparte, care necesită atât eforturi pe plan intern, cât şi corelarea cu eforturile europene de eliminare a decalajelor în societate.
Guvernul îşi propune aplicarea mult mai eficientă a strategiei naţionale şi reorientarea acestei strategii spre programe specifice, menite să asigure îmbunătăţirea substanţială a situaţiei romilor, cu un accent deosebit pe comunităţile de romi aflate într-o situaţie de sărăcie extremă.
Documentul prevede consolidarea structurilor de implementare a strategiei naţionale pentru romi la nivel local, realizarea unui parteneriat viabil între structurile administraţiei publice şi comunităţilor de romi, rezolvarea problemelor legate de dreptul de proprietate asupra terenurilor şi locuinţelor deţinute de romi şi implementarea unor programe de reabilitare a locuinţelor din zonele locuite de romi prin asigurarea energiei electrice, a apei potabile, a canalizării, a gazului metan, a salubrităţii, eficientizarea măsurilor ce vizează aspecte sectoriale (accesul pe piaţa muncii, promovarea de activităţi generatoare de venit, accesul la servicii medicale, reducerea abandonului şcolar, promovarea valorilor artistice, crearea unor programe de educaţie civică, prevenirea infracţionalităţii).