Gyorgy Frunda: Corina Creţu va putea să facă faţă provocării unui post de comisar european

| 04 sep, 2014

Europarlamentarul PSD Corina Creţu ar putea face faţă provocării unui post de comisar european, a declarat joi la RFI Gyorgy Frunda, consilier onorific al premierului Victor Ponta.

În opinia lui Gyorgy Frunda, Corina Creţu are experienţă, nu este la primul mandat în PE, 'a întocmit nişte rapoarte, a lucrat în echipe, dar trebuie spus că aceşti preşedinţi de comisii de fapt reprezintă faţada politică a activităţii comisiilor respective'. În acele comisii lucrează tehnocraţi, oameni foarte bine pregătiţi din punctul de vedere al problematicii pe care o discută, se iau deciziile la nivelul conducerii tehnice, apoi fiind prezentat raportul de preşedintele comisiei respective, a adăugat el.

'Domnul Jean-Claude Juncker aduce o viziune nouă, vrea ca această comisie să lucreze mult mai apropiat de ceea ce face un guvern naţional, adică pe lângă preşedinte, cei şase vicepreşedinţi care îşi vor împărţi pe domeniile de activitate atribuţiile vor lucra cu aceşti preşedinţi de comisie şi vor încerca să adopte nişte decizii care să schimbe atitudinea, funcţionarea de până acum a Comisiei Europene. În această construcţie, în care se vrea a avea nouă doamne preşedinţi de comisie, toată funcţionarea va fi diferită şi eu cred că doamna Creţu va putea să facă faţă unei asemenea provocări. Ea a mai condus comisii, ştie să ia deciziile necesare şi cred că va putea face acest lucru', a susţinut Frunda.

Întrebat cât de mare este riscul ca România să primească un post de comisar european de mică anvergură, Gyorgy Frunda a răspuns că nu este acord cu această catalogare.

'În România poţi să spui că Ministerul Sportului nu are greutatea Ministerului Justiţiei şi poate este adevărat dintr-un anumit punct de vedere. Dar atunci când la nivelul Comisiei Europene deciziile se iau în comun şi se încearcă construirea unui guvern european, eu cred că fiecare portofoliu este important. Întrebarea se pune altfel: ce buget are comisia respectivă, cu cât poţi să-ţi ajuţi statul din care provii? Dar principiul - şi asta în politica românească se spune prea puţin - principiul UE este ca nici un membru al Comisiei să nu aibă în atribuţiile de rezolvare problemele ţării din care provine', a precizat Frunda.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ