Hăineală: Chiuariu, Ridzi, Şereş pot scăpa de răspundere în urma modificărilor la Codul Penal

| 12 dec, 2013

Preşedintele CSM, Oana Schmidt Hăineală, a declarat, joi, că modificările aduse Codului Penal îi includ în categoria funcţionarilor publici şi pe parlamentarii acuzaţi că au comis fapte penale în perioada în care au condus ministere, Chiuariu, Ridzi sau Şereş putând scăpa de răspundere.

"Reglementările actuale îi includ în categoria funcţionarilor publici şi pe miniştri. Odată cu aceste modificări se distrug elementele constitutive ale infracţiunii. Practic se distruge subiectul activ", a declarat pentru preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Oana Schmidt Hăineală, citată de Mediafax.

Întrebată dacă modificările aduse Codului Penal îi vizează şi pe parlamentarii suspectaţi că ar fi comis fapte penale în perioada în care au fost miniştri, cum este cazul lui Tudor Chiuariu, al Monicăi Iacob Ridzi sau al lui Codruţ Şereş, preşedintele CSM a răspuns: "Sigur că da".

Preşedintele CSM a spus, la finalul conferinţei româno-franceze cu tema "Raporturile dintre judecători şi procurori. Rolul CSM", că modificările aduse Codului Penal reprezintă "un regres major în ceea ce priveşte cadrul normativ penal din România, începând de la modul în care au fost adoptate şi terminând cu conţinutul lor".

Oana Schmidt Hăineală a precizat că CSM nu a fost consultat în această privinţă, deşi, potrivit legii, ar fi trebuit să se solicite avizul Consiliului, chiar dacă el nu este unul conform.

"Este normal ca pe tot ceea ce înseamnă actele pentru administrarea şi funcţionarea justiţiei, şi cu atât mai mult actul de justiţie în sine, să fim consultaţi, şi de regulă aceasta este practica", a precizat preşedintele CSM.

Oana Schmidt Hăineală a adăugat că, cel mai probabil, CSM nu ar fi avizat favorabil aceste modificări, dar cel puţin ar fi avut ocazia să îşi expună punctele de vedere.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.

Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a Camerei şi a fost votat fără ca raportul comisiei să fie publicat şi fără dezbatere în plen.

De altfel, Comisia juridică a întocmit raportul luni seară, în aceeaşi şedinţă controversată în care a fost adoptat şi proiectul Legii amnistierii. Este vorba despre proiectul de Lege pentru abrogarea art. 74 indice 1 din Codul penal, la care au fost adoptate mai multe amendamente.


Direcţia Naţională Anticorupţie a arătat că, în urma acestor modificări aduse Codului Penal, parlamentarii trimişi în judecată pentru fapte de corupţie sau asimilate acestei infracţiuni ar putea să fie achitaţi, iar cei aflaţi în detenţie, prin condamnări definitive, ar putea fi puşi în libertate.

DNA a precizat că preşedintele, senatorii şi deputaţii, avocaţii, notarii şi executorii judecătoreşti nu vor mai putea fi cercetaţi şi sancţionaţi pentru infracţiuni de corupţie şi infracţiuni asimilate celor de corupţie, cum ar fi luarea de mită şi abuzul în serviciu.

"Menţionăm că pe rolul instanţelor de judecată se află în curs de judecare sau în executarea pedepselor un număr de 28 de parlamentari, în cauze instrumentate de DNA", a arătat instituţia, într-un comunicat de presă.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că va retrimite Parlamentului legea prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici, el menţionând că "nu putem confunda Preşedinţia şi Parlamentul cu un butic din Gara de Nord".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ