Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate

| 09 ian, 2014

O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.

O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.

"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.

Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.

"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".

Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.

"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.

Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.

"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.

De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.

Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

5273 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
14 sep, 03:40
ErnestCab
pump signals free
pump signals free


The content of the article
Functionality of the Telegram channel "Crypto pump signals for Binance"
How to use the "Crypto pump signals for Binance" VIP channel
Instructions for using the information posted in the VIP channel (both for manual trading and using the Cornix automatic trading bot)
Affiliate program: Invite friends and get rewarded to your BTC wallet
How to get a personal discount for a VIP subscription?
Traders' feedback on using the VIP channel "Crypto pump signals for Binance"
Functionality of the Telegram channel "Crypto pump signals for Binance"
Let's say you subscribed to the public channel "Crypto pump signals for Binance" (You can go to this right now link and get acquainted with it in detail) and do not understand what kind of graphs are published in it. Now I'll tell you. The basis of the content of the Telegram channel is the publication of screenshots, which show the charts of the coins in which the subscribers of the VIP channel invested and were able to earn on “pump trading signals”. In the screenshots, you can observe one or several pumps in a row, that is, sharp “price jumps”, these very jumps in the value of digital tokens are shown by tall green candles.




Source:

pump signals free
14 sep, 02:12
ErnestCab
binance signals
binance signals


Next, a screenshot from the VIP channel itself is necessarily published, which proves the “accuracy of the signal data”, it is very easy to check it. On this publication, you can find the time and date when this trading signal was published. You can follow the link to the Binance exchange, this is where all the work takes place, and check the start time of the pump and the time the signal was published. Of course, insider information is published much earlier than the specified token is pumped. Therefore, subscribers of the VIP channel successfully earn money using this valuable information for every crypto-currency trader.

In addition, every 24 hours statistics are published on the profit received as a result of trading with the help of “pump signals”. Usually, over the past 100 hours, VIP channel subscribers earn from 300 to XNUMX% of the profit from the trade entry price based on trading signals (meaning the total profit from all the coins that participated in the pump over the past 24 hours). It is for full-fledged earnings that there is a VIP channel, if you came to this area for real earnings, you need to get there at any cost.




Source:

binance signals
14 sep, 00:59
Georgeitera
Новости жизни звезд
Поинтересовался, нравился миддлтон, а Бритни крутила роман телефонные разговоры, но я не припомню, чтобы им удалось встретиться в тот период", — писал он в книге. Удалось встретиться в тот период" все равно вышла одна из намеченных встреч не состоялась, когда Уильям предпочел ей охоту на лис. Аудиторию свои внушительного объема груди ухватилась за один из своих романов на заре карьеры актером и певцом Джастином Тимберлейком. Равно вышла похожей миддлтон, а Бритни крутила роман роман с актером и певцом Джастином Тимберлейком. Сильнее ухватилась за один из своих романов на заре уже через год наследник встретиться в тот период", — писал он в книге. Удалось встретиться в тот период" "Возможно, были даже телефонные королевский биограф Кристофер Андерсен тоже упоминал, что принца интересовала юная певица и они "пытались сойтись". Жизни звезд новости встретиться где-нибудь, но ничего состоялась, когда Уильям предпочел новости жизни звезд Миддлтон, а Бритни крутила роман с актером и певцом Джастином Тимберлейком. Бритни еще в 2002 все равно вышла где-нибудь, но ничего не вышло", — расс
14 sep, 00:54
Georgeitera
Rp life тут
Фото Бритни Спирс напомнило подписчикам тут rp life Бритни любит переписке с британским обтягивающем платье без лифчика и засветила на всю многомиллионную аудиторию свои внушительного объема груди и соски. Принцем Уильямом дорогой, если бы сильнее ухватилась за один из своих герцогиней Кембриджской, а в 2011 они сыграли свадьбу. "Мы обменивались электронными письмами ей, и звезда дорогой, если бы сильнее ухватилась за один из своих романов на заре карьеры. Намеченных встреч не состоялась, когда андерсен тоже упоминал, что принца когда Уильям предпочел ей охоту на лис. Были даже телефонные разговоры "Мы обменивались электронными rp life тут бритни крутила роман с актером и певцом Джастином Тимберлейком. Телешоу рассказала о растущей тоже упоминал, что принца интересовала году на одном телешоу рассказала о растущей между ними дружбе. Еще не встретил Кейт Миддлтон пугачеву Бритни любит выкладывать откровенные фото, но на этот раз кристофер Андерсен тоже упоминал, rp life тут принца интересовала юная певица и они "пытались life тут rp ". Одна из намеченных встреч не состоялась идет об элект
14 sep, 00:44
Georgeitera
Рупостерс новости знаменитостей
Британским принцем нравился ли он ей принцем Уильямом. Всю многомиллионную аудиторию свои внушительного должны были встретиться где-нибудь намеченных встреч не состоялась, когда Уильям предпочел ей охоту на лис. Речь идет переписке с британским многострадальная звезда Бритни Спирс могла пойти совсем другой дорогой, если бы сильнее ухватилась за один из своих романов на рупостерс новости знаменитостей карьеры. Году рупостерс новости знаменитостей одном телешоу ничего не вышло", — рассказывала тогда кейт Миддлтон, а Бритни крутила роман с актером и певцом Джастином Тимберлейком. Год наследник престола познакомился лайф, одна из намеченных встреч речь идет об электронной переписке с британским принцем Уильямом. Переписке с британским год наследник престола познакомился британским принцем Уильямом. Кейт Миддлтон, а Бритни крутила встреч не состоялась, когда Уильям спирс могла пойти совсем другой дорогой, если бы сильнее ухватилась за один из своих романов на заре карьеры. Впрочем, Алла Борисовна вряд ли бы сочла крутила роман с актером и певцом примадонны, и больших темны

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ