Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate

| 09 ian, 2014

O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.

O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.

"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.

Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.

"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".

Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.

"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.

Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.

"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.

De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.

Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4355 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
15 iun, 20:16
Stevenet
Магазин сизо
Интернет Фсин покупка - Интернет Фсин покупка, Покупка Фсин
14 iun, 18:45
mashanHom
купить нож викторинокс в интернет
нож victorinox с фиксатором или где можно купить швейцарский нож

https://www.victorinox.market/product/GR171113860
13 iun, 21:03
DiTaw
Kortisolbrist graviditetsdiabetes.

Grupo focal de diabetes. Comer buena comida y perder peso
No hay suficiente grasa en la dieta ceto. En los Estados Unidos, las comer buena comida y perder peso se pasan mucho tiempo sentados frente a la televisiГіn, computadora, y el escritorio o usando dispositivos de mano. Lo que nos lleva al siguiente truco, que deberГ­a de convertirse en una regla personal. No la prepare con ingredientes como mantequilla o leche cortada.
Saltarse comidas es algo que todas hemos hecho alguna vez, hemos de admitirlo. Si es comer buena comida y perder peso tu caso actualmente, no debes perderte esta informaciГіn. El cuerpo humano necesita entre 5 y 6 comidas al dГ­a. Cuando nuestro organismo detecta que hemos pasado 4 horas sin comer, se pone en alerta.
CГіmo adelgazar 10 kilos Diabetes scherb acantilado Tipo de diabetes slc16a11.

Signos de diabetes mellizos.

Diabetes estrГ­as moradas. Plan estricto de comidas keto de 7 dГ­as
2 semanas de revisiГіn del libro de dieta. Hola Marina, sГ­, es mucho mejor si entrenas antes de hacer ejercicio. Muchas gracias! Reducir el Plan estricto de comidas keto de 7 dГ­as de carbohidratos es una de las claves para perder grasa corporal. A pesar de esto, no es conveniente prolongarla mucho tiempo, pues este macronutriente es una de las principales fuentes de energГ­a del organismo.
Si lo prefieres, puedes continuar leyendo este artículo. El hígado produce cetonas al descomponer la grasa. Estas cetonas sirven como Plan estricto de comidas keto de 7 días de combustible para todo el cuerpo, especialmente para el cerebro. El cerebro es un órgano hambriento que consume mucha energía todos los días y no puede funcionar directamente con grasa. Sólo puede funcionar con glucosa … o cetonas. Esto te ayuda a mantenerte alerta y concentrado. Tiene muchos de los beneficios del ayuno, incluida la pérdida de peso, sin tener que ayunar.
13 iun, 18:04
rang-tLoork
как обжаловать цафап
как обжаловать цафап
Совместительство отличается от совмещения тем, что совместительство выполняется в свободное от основной работы время, т.е. с отработкой дополнительных часов, а совмещение профессий (должностей) осуществляется в рабочее время по основной должности.
Исполнение обязанностей временно отсутствующего работника (иногда его называют замещением) осуществляется также наряду со своей основной работой.
кому положены выплаты к 75 летию
Условия оплаты труда за работу работника-совместителя не должны отличаться от оплаты труда основного работника.
закон г.москвы о налоге на имущество организаций
Оплата труда по совмещаемой либо по замещаемой должности в соответствии со ст. 151 Трудового кодекса РФ определяется обоюдным соглашением сторон. Размер доплаты может быть в процентах от оклада по основной должности, от оклада по совмещаемой (замещаемой) должности, от среднего заработка или в определенной сумме.
В отличие от большинства медицинских работников
13 iun, 00:50
Andrewfluro
эфирное масло можжевельника купить
гидролат +для сужения пор - гидролат ромашки купить, шампуни +с натуральным составом

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ