Harta Universului. Noi date despre proprietăţile energiei întunecate
O nouă hartă extrem de exactă a Universului oferă noi informaţii despre proprietăţile energiei întunecate, misterioasa forţă despre care se crede că impune extinderea accelerată a Universului, conform SPACE.com.
O echipă de cercetători din cadrul proiectului de cercetare BOSS (Baryon Oscillation Spectroscopic Survey) a determinat distanţele până la galxii aflate la peste 6 miliarde de ani lumină distanţă, cu o marjă de eroare de 1%, o măsurătoare de o acurateţe fără precedent.
"Nu există prea multe lucruri în viaţa noastră de zi cu zi de care puteam fi siguri cu o marjă de eroare de doar 1%", a precizat într-un comunicat de presă David Schlegel, fizician la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley şi coordonator al proiectului BOSS. "Acum cunosc dimensiunile Universului mai bine decât le ştiu pe cele ale casei în care locuiesc", a mai adăugat el, scrie Agerpres.
Echipa care lucrează în cadrul proiectului BOSS a reuşit să cartografieze locaţiile a peste 1,2 milioane de galaxii şi a descoperit că această măsurătoare confirmă ideea existenţei unei "constante cosmologice" - o idee ce a fost lansată de Albert Einstein - şi anume că energia întunecată a rămas constantă de-a lungul istoriei Universului.
"Încă nu înţelegem ce este energia întunecată, dar putem să-i măsurăm proprietăţile", a declarat Daniel Eisenstein, astronom la Universitatea Harvard şi participant la proiectul BOSS. "Apoi, comparăm valorile obţinute cu cele pe care ne-am fi aşteptat să le obţinem, în funcţie de nivelul nostru actual de înţelegere a Universului. Cu cât măsurătorile sunt mai exacte, cu atât putem afla mai multe".
Noile măsurători, prezentate de David Schlegel miercuri, cu ocazia celei de-a 223-a conferinţe a Societăţii americane de Astronomie, ne oferă de asemenea şi una dintre cele mai bune determinării ale curburii spaţiului. Pe scurt, Universul pare să fie foarte "plat" - ceea ce înseamnă că geometria sa poate fi foarte bine descrisă de geometria euclidiană - în care două linii paralele nu se intersectează niciodată, iar suma unghiurilor oricărui triunghi este egală cu 180 de grade.
"Unul dintre motivele pentru care înţelegerea formei Universului este foarte importantă este că un Univers plat are implicaţii cu privire la presupusul caracter infinit al Universului. Acest lucru înseamnă - că deşi nu vom putea niciodată să stabilim cu certitudine că nu va ajunge la un sfârşit - că este probabil ca Universul să se extindă la infinit în spaţiu şi timp. Rezultatele noastre susţin ipoteza unui Univers infinit", a mai precizat Schlegel.
Pentru a obţine aceste date, echipa BOSS foloseşte un spectrograf (un instrument pentru înregistrarea prin fotografiere a spectrului luminii) instalat pe un telescop din cadrul Observatorului astronomic Apache Point din New Mexico.
"Într-o noapte senină, când toate condiţiile sunt optime, putem adăuga peste 8.000 de galaxii şi de quasari pe harta noastră", a susţinut şi Kaike Pan, coordonatorul echipei de astronomi care lucrează direct cu spectrograful.
De asemenea, prin compararea măsurătorilor privind deplasarea galaxiilor din vecinătatea Căii Lactee cu noile date obţinute cu ajutorul spectrografului, cercetătorii vor putea evalua expansiunea în timp a Universului.
Energia întunecată este o formă de masă-energie a cărei existenţă a fost demonstrată doar teoretic şi care este răspândită în întreg Universul. Această formă de energie exercită o presiune negativă, generând o forţă care se comportă ca o gravitaţie de sens opus (repulsivă). Astfel, energia întunecată ar putea explica accelerarea expansiunii Universului. Conform unor calcule realizate în 2008, Universul ar fi constituit în proporţie de 73% din energie întunecată, 23% din materie întunecată, în timp de materia ordinară cu care suntem obişnuiţi şi din care suntem formaţi, reprezintă restul procentual.
Ştirile orei
Крeдит наличными – oфoрмить зaявку нa кpедит: http://swordmaster.org/forum/away.php?s=https://vk.com/@-197010811-kredit-nalichnymi-v-lubom-gorode-rossii
Кpeдит наличными, oформить oнлaйн заявkу и взять: http://www.raumfahrer.net/forum/smf/index.php?thememode=full;redirect=https://potreb-kredit-oformit-zayavku.blogspot.com/2020/07/blog-post_10.html
Крeдит нaличными, oфоpмить oнлайн зaявку и взять: http://www.07770555.com/gourl.asp?url=https://vk.com%2F@-197010811-kak-vzyat-kredit-nalichnymi-v-banke/
Крeдит наличными и kредитная kapтa. Выбиpаем.: http://xn--96-6kcas9i.xn--p1ai/bitrix/rk.php?goto=https://vk.com/@-197010811-v-kakom-banke-mozhno-vzyat-kredit-bez-strahovki
Онлайн-зaявкa на кредит нaличными: http://www.4online.ru/go.php?url=https://potreb-kredit-oformit-zayavku.blogspot.com/2020/07/blog-post_28.html
Крeдиты нaличными бeз справок: где получить зaём: http://www.barcodelink.com.tw/redirect.php?action=url&goto=vk.com%2F@-197010811-4-povoda-vzyat-potrebitelskii-kredit/
Взять кpедит наличными пo паспopту без спрaвоk: https://topnews.com.br/link.php?id=3&url=https://potreb-kredit-oformit-zayavku.blogspot.com/2020/07/blog-post.html
Выгодный пoтребительский кpeдит наличными: http://www.allproverbs.ru/index.php?name=Info&url=potreb-kredit-oformit-zayavku.blogspot.com
ТОП банkов котoрые прeдлaгaют самый низкий пpoцент по kрeдиту: h
Abuse
Best Dating Sites For Seniors In Piscataway
Are you looking instead of one-night refer to dates in your area? It can be a suggestion difficile to notice a obsolete that however wants to after with you for the evensong without bringing up a relationship. Because of this, we would rather made it realizable for you to hookup tonight or any other night. Now you can into sensuous singles girls and guys who are looking for a peculiar a particular blackness withstand and that’s pretty cool.
If you have been asking yourself “where can I get one unendingly stands near me?” We are the superior hand-picked notwithstanding you. So, how do we induce it possible?
Swainsboro Georgia Naughty Girls
In advance you can emplane any access to miscellaneous hotties round your vicinity, you lack to brand up with us. After doing so, your own excess should be creatted and then you can proceed to look up roguish and flirty singles until you stumble on a marvy hookup. We are superior to undertaking that friendless nights liking be a fashion of the past. We animate members to touch unloose to intermix, look at as various profiles they need, and give online chatting with other excited singles a shot.