HCM Baia Mare a câştigat Cupa României la handbal feminin
Vicecampioana HCM Baia Mare a cucerit Cupa României la handbal feminin, miercuri, după ce a învins-o în finală pe ASC Corona Braşov cu scorul de 33-26 (15-12), în Arena "Antonio Alexe" din Oradea.
Prima repriză a finalei a fost una destul de echilibrată, dar finalul a aparţinut echipei băimărene, care a marcat de patru ori la rând după ce a fost condusă cu 11-10, intrând la pauză cu un avans de trei goluri, 15-12. În partea secundă, Corona a reuşit să recupereze diferenţa, a egalat la 18 şi 19, dar în cele din urmă HCM a revenit la cârma meciului. Echipa antrenată de Costică Buceschi a marcat de cinci ori consecutiv la scorul de 21-20, desprinzându-se decisiv, la 26-20. HCM Baia Mare a câştigat în cele din urmă cu 33-26.
De la HCM s-au remarcat portarul Claudia Cetăţeanu, cu 9 intervenţii reuşite, Melinda Geiger, Renata Ghionea, Jenica Rudics sau Eliza Buceschi. Cea mai bună de la învinse a fost Laura Chiper, autoare a 13 goluri.
Până în ultimul act, HCM Baia Mare a învins în sferturi pe HCM Roman cu 31-28, iar în semifinale a dispus de CSM Bucureşti cu 35-27.
Pentru HCM a fost primul trofeu câştigat, după ce a mai jucat finala Cupei României în 1978 şi 1980, când era antrenată de Constantin Popescu şi se numea Constructorul.