Georgescu: Dacă ANI ar ajunge sub control parlamentar, aş demisiona
Preşedintele ANI, Horia Georgescu, a declarat că, în cazul în care instituţia pe care o conduce ar ajunge sub controlul Parlamentului, ar demisiona.
"Aşa cum este definit cadrul legislativ şi instrumentele de control pentru Agenţie cred că este suficient. Trebuie spus că noi facem subiectul unui audit extern independent anual, care verifică pe orizontală şi pe verticală toată activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate, inclusiv dosare clasate sau în lucru, conform procedurilor operaţionale prezente la nivelul Agenţiei. Acest audit a fost şi este desfăşurat de o companie de mare prestigiu, de aceea este un filtru foarte bun pentru acele voci care spun că ANI nu are o activitate aşa cum o prezintă dumnealor.
Există Consiliul Naţional de Integritate care dezbate acest raport şi pot formula recomandări în sensul demiterii conducerii, în sensul îmbunătăţirii unor activităţi, dacă sunt prezente vulnerabilităţi. Dacă nu, acest raport este oglinda Agenţiei Naţionale de Integritate, acest raport este consultat de Comisia Europeană", a spus Horia Georgescu, la o emisiune TV.
"Dacă ar ajunge sub control parlamentar, cu siguranţă că mi-aş da demisia. Nu poţi să fii controlat în mod direct, aşa cum îşi doresc unii parlamentari să cheme procurori, funcţionari publici, oameni din servicii secrete să dea răspunsuri pentru aplicarea legii. Este un mod nedemocratic de a avea o separaţie autentică a puterilor în stat", a adăugat el.
Declaraţiile sale vin în contextul în care se doresc câteva schimbări ale legii ANI, dorite inclusiv de preşedintele ANI, însă nişte schimbări tehnice, ale elementelor care pot îmbunătăţi cadrul legislativ.
"Sistemul poate fi îmbunătăţit. De exemplu, o declaraţie de avere poate fi depusă în acest moment în trei sau patru locuri. Nu este necesar acest lucru, declaraţia de avere trebuie depusă doar la Agenţia Naţională de Integritate. Sunt câteva elemente tehnice care pot fi îmbunătăţite", a subliniat Horia Georgescu.
Preşedintele ANI a adăugat că a discutat cu prim-ministrul Victor Ponta şi cu ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, şi că există sprijin pentru modificarea legii.