Horia Georgescu: Voi contribui la aflarea adevărului. Fostul şef ANI aşteaptă decizia instanţei

Horia Georgescu, fostul şef al Agenţiei Naţionale Anticorupţie, a declarat marţi seară, la câteva ore după expirarea ordonanţei de reţinere şi înainte pronunţării instanţei asupra solicitării de arestare preventivă, că va respecta decizia judecătorului.
„Mi-am făcut apărarea alături de avocaţii mei. Aştept decizia judecătorului şi o voi respecta indiferent care va fi aceasta, iar în continuare voi contribui la aflarea adevărului, ori de câte ori Direcţia Naţională Anticorupţie sau orice altă instituţie mă va chema pentru a lămuri toate aspectele sesizate”, a declarat Horia Georgescu.
Horia Georgescu a fost reţinut luni pentru 24 de ore de procurorii DNA pentru abuz în serviciu. Georgescu a fost adus, în jurul orei 11:30, la Instanţa Supremă cu propunerea de arestare preventivă.
Citeşte şi: Referatul procurorilor DNA: Arestarea lui Horia Georgescu, necesară
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
