Horia Tecău s-a calificat în finala de dublu a turneului BRD Năstase Ţiriac Trophy

| 26 apr, 2013

Horia Tecău şi Max Mirnîi s-au calificat în finala de dublu a turneului BRD Năstase Ţiriac Trophy după ce au trecut de perechea formată de Viktor Troicki (Serbia) şi Andreas Seppi (Italia). Tecău a câştigat finala de dublu la Bucureşti şi anul trecut, alături de suedezul Robert Lindstedt.

Perechea formată din tenismanul român Horia Tecău şi cel belarus Max Mirnîi s-a calificat în finala de dublu a turneului BRD Năstase Ţiriac Trophy, după ce au trecut de cuplul Viktor Troicki (Serbia) şi Andreas Seppi (Italia), cu 6-3, 3-6, 10-8.

Tecău şi Mirnîi sunt principalii favoriţi ai probei de dublu la turneul ATP de la Bucureşti şi vor întâlni în ultimul act perechea ceho-austriacă Lukas Dlouhy/Oliver Marach. Horia şi Max Mirnîi se află la a treia finală în această formulă.

Tenismanul român a câştigat finala de dublu la Bucureşti şi anul trecut, alături de suedezul Robert Lindstedt. Turneul BRD Năstase Ţiriac Trophy, cu premii totale de 410.200 euro se desfăşoară la Arenele BNR din Capitală.

Horia are 13 turnee câştigate la dublu în carieră, dintre care zece alături de Lindstedt (2012 - Bucureşti, s-Hertogenbosch, Bastad, Cincinnati, 2011 - Bastad, Casablanca, 2010 - New Haven, Bastad, s-Hertogenbosch şi Casablanca). Horia a mai câştigat în 2011 alături de Victor Hănescu (Acapulco) şi belgianul Dick Norman (Zagreb), iar în 2010 alături de Marcus Daniell (Auckland). Horia a ieşit câştigător în 2012 şi în proba de dublu mixt la Australian Open (cu Bethanie Mattek-Sands). De asemenea, Horia Tecău a mai fost finalist la alte 13 meciuri la dublu.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ