Hoţii de tablouri din Rotterdam vor să fie judecaţi în Olanda
Judecătoria Sectorului 3 ia în discuţie, marţi, dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, în care au fost trimişi în judecată Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi Adrian Procop. Hoţii tablourilor de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam vor să fie cercetaţi în Olanda, unde ar fi o anchetă în desfăşurare privind furtul operelor de artă.
Maria Vasii, avocata lui Eugen Darie, a declarat, la intrarea în sediul Judecătoriei Sectorului 3, că va cere instanţei să trimită dosarul la Parchet, pentru ca ancheta în acest caz să ajungă în Olanda. Avocata a precizat că unii dintre inculpaţii din dosar vor să fie cercetaţi de autorităţile olandeze, care au o anchetă în desfăşurare în acest caz, conform Mediafax.
Judecarea dosarului privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam a început în 13 august, la Judecătoria Sectorului 3.
Avocaţii lui Radu Dogaru, Eugen Darie şi Alexandru Bitu au arătat atunci că cei trei le-au spus că tablourile furate de la muzeul din Rotterdam nu au fost arse, aceştia aşteptând cadrul procesual corect pentru a le preda autorităţilor olandeze.
Cătălin Dancu, avocatul lui Radu Dogaru şi a mamei acestuia, Olga, spunea că autorităţile olandeze verifică dacă la Muzeul Kunsthal din Rotterdam au fost încălcate dispozitivele de securitate, de menţinere a operelor de artă.
Avocatul Cătălin Dancu preciza că asigurătorul a refuzat să despăgubească momentan Fundaţia Triton, proprietara tabourile furate, deoarece vrea să "se îndrepte împotriva muzeului şi a celor direct responsabili de această gravă încălcare a normelor de securitate."
La primul termen de judecată, avocaţii celor acuzaţi de furtul tablourilor au contestat expertiza realizată de specialiştii de la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), care concluziona că cenuşa analizată în dosarul furtului de la muzeul din Rotterdam, ridicată la percheziţiile din 1 martie, de la locuinţa Olgăi Dogaru, provine din arderea a trei sau patru tablouri realizate în tehnica uleiului pe pânză.
"Se spune că s-a făcut o expertizare şi s-a socotit numărul tablourilor posibil arse, printre alte elemente, şi în funcţie de numărul de cuie. Or, singurul tablou care avea cuişoare în prindere era pictura ce aparţine lui Freud, realizată în anii 2000, şi ca atare cuiele nu puteau fi din cupru şi nu puteau fi producţie secolul XIX sau XX. Celelalte tablouri erau pânză, lipită pe carton, astfel sunt identificate la dosar, astfel le arată documentele. Nici nu suportau punerea unui cui. În aceste condiţii, nu ştiu despre ce discutăm", preciza avocata Maria Vasii.
Avocatul Cătălin Dancu mai spunea că doreşte trimiterea probelor la Muzeul Luvru, pentru efectuarea unei noi expertize, care să clarifice dacă tablourile au fost sau nu arse.
În 15 iulie, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.
Adrian Procop şi Radu Dogaru sunt acuzaţi că, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, au intrat prin efracţie în Muzeul Kunsthal din Rotterdam, cu complicitatea lui Darie, de unde au furat şapte picturi în ulei şi acuarele.
De la muzeul din Rotterdam au fost furate atunci tablourile "Tete d´Arlequin" de Pablo Picasso, "La Liseuse en Blanc et Jaune" de Henri Matisse, "Waterloo Bridge" şi "Charing Cross Bridge" de Claude Monet, "Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée" de Paul Gauguin, "Autoportrait" de Meyer de Haan şi "Woman with Eyes Closed" de Lucian Freud.
Alexandru Mihai Bitu este acuzat că a aderat la grupul infracţional şi i-a ajutat pe Dogaru, Darie şi Procop în încercarea de a valorifica tablourile furate, precum şi că a intermediat comercializarea operelor de artă. Petre Condrat a fost trimis în judecată pentru tăinuire, fiind acuzat că a înlesnit inculpaţilor Dogaru şi Darie valorificarea a două dintre operele de artă, "cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni", au precizat procurorii.
Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru, este acuzată că ar fi transportat şi ascuns tablourile care au fost furate de la muzeul din Rotterdam.
Procurorii DIICOT au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei Judecătoriei Sectorului 3, că mama lui Radu Dogaru a declarat, la audieri, că a ars tablourile furate de la un Muzeu Kunsthal din Rotterdam, în soba locuinţei sale din comuna Carcaliu, judeţul Tulcea.
Ulterior aceasta şi-a schimbat declaraţia, arătând că ea nu a ars tablourile, aşa cum a susţinut anterior în declaraţie dată în faţa procurorilor.
Procurorii au disjuns cercetările în cazul Olgăi Dogaru, pentru infracţiunea de distrugere calificată cu consecinţe deosebit de grave, pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani.