VICTOR PIŢURCĂ a părăsit echipa naţională. COSMIN CONTRA, posibil înlocuitor

| 16 oct, 2014

Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, şi Federaţia Română de Fotbal au reziliat contractul de comun acord, a anunţat, joi, site-ul oficial al FRF.

"FRF şi Victor Piţurcă au reziliat astăzi, 16 octombrie 2014, de comun acord, contractul privind postul de selecţioner al echipei naţionale a României, precum şi contractele celorlalţi membri ai stafului primei reprezentative", se arată în comunicatul FRF.

Detalii privind situaţia echipei naţionale vor fi oferite de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, într-o conferinţă de presă ce va avea loc luni, 20 octombrie 2014, de la ora 12:00, la Casa Fotbalului, în sala ”Ioan Chirilă”, anunţă FRF.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, are două liste. Una a antrenorilor autohtoni şi una a celor străini. Lista românilor cuprinde, în principal, trei nume. Cosmin Contra, Dan Petrescu, Olăroiu. Favorit pentru banca naţionalei pare să fi devenit antrenorul lui Getafe, Cosmin Contra, care este dornic să semneze cu "naţionala" şi ar avea un salariu pe placul FRF. Totuşi, cele două variante din Golf, deşi mult mai scumpe, nu sînt excluse.

Următorul meci al naţionalei este pe 14 noiembrie, acasă, cu Irlanda de Nord.

Piţurcă a avut trei mandate pe banca naţionalei, cel finalizat azi dura din 2011. Destinaţia antrenorului de 58 de ani va fi Al Ittihad, în Arabia Saudită, reprezentanţii clubului cerîndu-i lui Piţurcă să-şi plătească singur clauza de reziliere cu FRF, în valoare de 700 de mii de euro.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
16 oct, 2014
Anamaria
Loc de munca sigur, simplu si legal!
Daca esti responsabil, increzator, perseverent si hotarat sa-ti capeti independenta financiara nu-ti ramane decat sa soliciti informatii la adresa de email: [email protected].

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ