Și dacă USL s-ar rupe?

Despre recentele capricii politice ale liderului liberal Crin Antonescu s-a adunat în mass media material suficient pentru un roman fluviu. Aliații săi de odinioară îl acuză de incoerență. Adversarii săi dintotdeauna contrează savant: liberalul abia acum devine coerent. Cei din USL se împart pe fondul problemei în două categorii și anume pesimiștii care se declară pur și simplu dezamăgiți și optimiștii care insistă că este vorba de neînțelegeri trecătoare (a se citi periodice) și că USL nu se va rupe, ba chiar din contră, pe principiul că ce nu te omoară te face mai puternic. Din această ultimă categorie merită menționate două nume marcante, un liberal și un social-democrat, nimeni altul decât prim-vicepreședintele PNL, Klaus Iohannis și chiar co-președintele USL, Victor Ponta.

Dezamăgiții sunt din ambele partide și cer ba ruperea alianței, precum Ludovic Orban, ba desemnarea altui candidat, precum Zgonea. Cu cât sunt mai vocali, cu atât au mai puțină decizie reală în această speță.

Aplaudacii de pe margine sunt toți adversarii care s-au temut de USL și au avut de suferit de pe urma ascensiunii acesteia în preferințele electoratului. Fericiți nevoie mare, aceștia au dezgropat refrenul preferat al anului de grație 2012 când, pe tot parcursul confruntării care a dus la reașezarea eșichierului politic autohton, au invocat în zadar ruperea iminentă a Uniunii Social Liberale. Visul de odinioară, oricât de tardiv, încă le provoacă accese de optimism nejustificat deopotrivă liberal-democraților, popularilor și celorlalți pitici politici. Bucuria acestora mă face să cred că nici măcar nu au idee ce-și doresc.

Să trecem peste detaliul nu lipsit de semnificație că, indiferent de actualele nemulțumiri din PSD, cel mai disciplinat partid din România va face până la urmă exact ceea ce va zice Victor Ponta că e de făcut. Or, premierul zice că USL nu se va rupe cel puțin până în 2016.

Dar să presupunem de dragul argumentației că Blaga, Tomac/Udrea și MRU își văd visul cu ochii și USL se rupe. Pentru toți cei enumerați va fi începutul sfârșitului. Paradoxal, un partid de talia PNL odată ajuns în opoziție va ocupa în întregime spațiul lor vital și justificarea lor politică. Dacă până acum au părut doar niște partidulețe intrate conjunctural la apă, după o eventuală ruperea a USL, cu PSD făcând toate eforturile necesare pentru a rămâne la guvernare și cu PNL ocupând băncile opoziției, miniaturizarea ”dreptei cotroceniste” va scăpa de sub control. Colecția de sigle și ambiții politice ce stau acum cu mari pretenții la dreapta lui Traian Băsescu va tinde vertiginos spre zero barat.

Orice s-ar spune despre PNL, numai de o opoziție comodă nu pot fi suspectați la o adică. Liberalii au avut mereu un stil vocal și au avut un discurs politic articulat și bogat în verbe. Leșinații politic de talia lui MRU, care publică pe online un comunicat declamativ la două zile, nu vor mai avea nicio șansă să se mai facă auziți. Vocea lui Traian Băsescu în Parlamentul României va fi bruiată până în punctul dincolo de care se va stinge definitiv. Cei câțiva desperados de sub comanda lui Blaga vor avea de ales și ei între o asimilare forțată, în termenii impuși de PNL și dispariția prematură. Dacă în formula actuală USL ocupă cu o pondere enormă majoritatea în legislativ, paradoxal, chiar prin dispariția ei Uniunea și-ar învinge definitiv adversarii, discursul politic și schimbul de replici din Parlament ajungând pentru foarte multă vreme un monopol disputat doar între social-democrați și liberali.

Minuscula opoziție actuală ar da dovadă de o reală luciditate dacă s-ar gândi de două ori ce aplaudă și ce își dorește!