Își pregătește Blaga retragerea din politică?

| 25 sep, 2013

Cine și ce mai știe de Vasile Blaga? Exact. Aceasta este esența problemei. Blaga a dispărut din agenda publică de parcă nici nu ar fi fost.

Dacă nu am trăi într-un mediu politic plin de neprevăzut, am putea crede că liderul liberal-democrat își pregătește nu numai ieșirea din scena politică, dar și retragerea din viața publică. Nu ar fi de mirare ca trecerea lui Cătălin Predoiu în prim-plan și transformarea lui din vioara întâi în dirijor șef al echipei de trombonitori ai PDL să fie până la urmă o consecință directă a, hai să nu-i zicem incompetenței, ci mai degrabă a oboselii care i-au și atras bătrânului buldog numeroase critici din interiorul și exteriorul partidului.

Blaga a dezamăgit în primul rând în ceea ce privește ritmul și suflul opoziției făcute la adresa USL. Practic, până la apariția tehnocratului Predoiu, liberal-democrații n-au avut puls. Pe urmă a fost criticat punctual, de ar fi să amintim doar de acuzele privind obligația statutară în privința creării unui guvern din umbră. Și în acest caz, n-a fost chip să se facă ceva până n-a venit Predoiu la butoane. Pentru cei foarte atenți la detalii, după țuiculița fredonată la Țebea, cu Băsescu, Blaga parcă a intrat în pământ. E drept că după el nici nu prea plânge lumea, nici prietenii, nici adversarii săi.

În fond, care ar fi beneficiile care i-ar reveni PDL în urma unei asemenea predări de ștafetă? Electorale? Mă îndoiesc, partidul a virat ușor din portocaliu în vinețiu și, cu Blaga sau fără el, mortul de la groapă nu se întoarce. Singura direcție în care ar fi ceva, ceva de speculat ar fi apropierea de Traian Băsescu. Nu numai că o asemenea explicație ar corespunde cu momentul Țebea, dar cum toată lumea cunoaște personalitatea imposibilă a lui Băsescu, n-ar fi de mirare că una din condițiile puse de acesta, explicit sau nu, ar fi ca PDL să fie condus de un lider digerabil pentru stomacul sensibilizat al președintelui.

Grețurile pe care le resimte autocratul de la Cotroceni în prezența lui Blaga datează încă de când acesta i-a cam scos partidul din raza de acțiune și control, rupând tradiția oamenilor de paie. Până la urmă Blaga, deși nu s-a îngrijit niciodată să dea dovadă de coloană vertebrală în fața hachițelor lui Băsescu, n-a fost niciodată un partener comod pentru acesta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
25 sep, 2013
cantautor
aruncam un subiect si raspunsul il lasam in coada de peste...
nu prea ma intereseaza viitorul lui Blaga,dar draga ziaristule,tu ce raspuns ai la intrebarea pe care singur ai pus-o?
in mailul cu "tema "de azi n-ai primit si raspunsul?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ