Și totuși, presa străină are momente de maximă superficialitate
Așa cum era de așteptat, alegerile din România au avut ecouri ample și în străinătate, mai ales că situația din regiune este încă una tensionată și partenerii occidentali ai țării noastre au fost interesați de cine va fi șeful statului român în anii următori. De asemenea, presa străină a acordat și ea spații ample rezultatului luptei electorale din țara noastră, majoritatea ziarelor și agențiilor de presă comentând pe larg ce s-a întâmplat duminică și încercând să explice rezultatul final.
Un astfel de demers a fost încercat și de jurnaliștii de la Financial Times, care însă au ajuns la o concluzie extrem de interesantă legată de care au fost motivele ce au stat la baza victoriei lui Klaus Iohannis. Conform articolului publicat pe site-ul revistei britanice, alegerea lui Iohannis reprezintă una dintre cele mai mari „bulversări politice din perioada post-comunistă” şi „manifestarea unor ani de furie (acumulată) din cauza standardului de trai scăzut şi persistenţei corupţiei în cea de-a doua cea mai săracă ţară din UE, la mai bine de şapte ani de la aderarea acesteia la Uniune”.
Oricum ne-am raporta la votul de dumincă, este evident că o opinie de genul celei exprimate de Financial Times nu doar că este superficială, dar și trece cu totul peste o serie de elemente ce au avut un impact electoral major. De fapt, dacă privim articolul în cauză din prisma unui prezumtiv marțian care nu știe nimic despre realitățile din țara noastră, atunci avem imaginea simplistă a unei Românii sărace în care binele reprezentat de Klaus Iohannis și ACL a învins sistemul corupt susținut de Victor Ponta și PSD. O astfel de privire trece desigur cu vedere o multitudine de clivaje existente în societatea românească și mai mult sau mai puțin evidente opiniei publice din țara noastră, dar care s-au manifestat în votul de duminica trecută.
Este perfect adevărat că cei din ACL au încercat să aducă în față tema corupției, dar subiectul a fost cel mult secundar în discursul lui Klaus Iohannis. Din punct de vedere al candidatului dreptei era și greu să te legi de lupta împotriva corupției din moment ce în spatele său se aflau câteva persoane asupra cărora s-au deschis anchete, de genul lui Mircea Roșca sau Aristotel Căncescu, sau asupra cărora planează anumite suspiciuni, cum este chiar Vasile Blaga. De asemenea, partidul domnului Iohannis deține recordul și în ceea ce privește numărul membri marcanți condamnați, de tipul Relu Fenechiu și Sorin Roșca Stănescu. Astfel, este evident că cei din jurul președintelui ales al României nu sunt nici pe departe atât de curați pe cât ar lăsa să se înțeleagă cei de la Financial Times.
Cât despre aserțiunea despre situația economică a României, aceasta se află în contradicție inclusiv cu mai multe articole publicate de Financial Times în ultimii ani în care se vorbea despre modul în care politicile promovate de cabinetele conduse de Victor Ponta au dus la o creștere susținută a PIB-ului și a nivelului de trai. Premierul României era de asemenea considerat omul care a pus capăt austerității, reașezând economia românească pe baza stabile și sustenabile.
Astfel, concluziile la care s-a ajuns în presa străină în ceea ce privește alegerile prezidențiale de duminica trecută sunt reducționiste în raport cu ce s-a întâmplat în realitate. Pentru un ochi avizat ele nu reprezintă decât o colecție de stereotipuri legate de țara noastră, pe care le-am mai văzut în nenumărate rânduri în presa străină. Este astfel regretabil că o publicație atât de prestigioasă precum Financial Times a ales să utilizeze formule stereotip pentru a explica votul dat de români acum câteva zile.
Ştirile orei
sotul Laviniei Sandru si fiica vecinului lui Adrian Nastase de la Cornu,lucreaza la buget
ei nu sunt superficiali ca presa straina cateodata(evident doar cand nu-l lauda pe Ponta)
Home
Gandul Live
CTP, despre Victor Ponta: „Este o invenţie. Şi pălăria de premier îi cădea peste urechi”. Cât crede editorialistul Gândul că va mai rămâne Ponta premier
Publicat la: 18.11.2014 22:16 Ultima actualizare: 18.11.2014 22:17
Share On Facebook
Share on G+
Premierul Victor Ponta „a produs o singură frază omenească”, a comentat, marţi seară, la Gândul LIVE, Cristian Tudor Popescu: „Să avem decenţa să tăcem din gură o perioadă”. Editorialistul Gândul a vorbit despre premier ca fiind un exemplu care să susţină ideea că, uneori, nu este bine ca un tânăr să ajungă prea repede în funcţii înalte: „Când a făcut pasul de la prim-ministru, unde oricum avea o pălărie care îi cădea peste urechi, la preşedinte, s-a văzut inadecvarea lui”. Întrebat de moderatorul emisiunii, Claudiu Pândaru, cât crede că va mai rămâne Victor Ponta în funcţia de prim-ministru, CTP a răspuns: „Nu poate rezista nici măcar în fruntea PSD prea mult. Deocamdată, nu există un eventual înlocuitor clar al lui şi atunci va mai rezista o vreme în această funcţie, iar funcţia de premier o va pierde şi mai repede”.
25 Comentează
2 Email
Adresa de e-mail la care vrei sa primesti STIREA atunci cand se intampla
În prima lui conferinţă de presă de după alegeri, Victor Ponta a rostit, luni, „singura sa frază omenească”, a comentat, marţi seară, la Gândul LIVE, Cristian Tudor Popescu. Jurnalistul s-a referit la declaraţia premierului privind „decenţa de a tăcea din gură o perioadă”.
„În sfârşuit, după toată turuiala asta, după toate minciunile pe care le-a debitat fără să clipească, cu hlizelile alea de şcolar premiant, în sfârşit vine şi o frază omenească: trebuie să tăcem. Asta e o frază care vine din el, celelalte erau zgomot alb”, a coment