Ialomiţianu: Creşterea preţului la gaze pentru populaţie putea fi amânată

Deputatul PNL Gheorghe Ialomiţianu a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Braşov, că majorarea preţului la gaze ar fi putut amânată deoarece reprezentanţii FMI şi Comisia Europeană ar fi fost de acord, însă nu a avut cine să negocieze cu ei în acest sens, în condiţiile în care premierul Victor Ponta e plecat în Turcia, transmite Agerpres.
"Majorarea preţului la gaze pentru populaţie se putea amâna pentru că reprezentanţii FMI şi cei de la Comisia Europenă erau de acord, dar cum primul-ministru este în Turcia de câteva săptămâni nu au avut cu cine negocia", a afirmat Ialomiţianu.
El a adăugat că populaţia a primit mai întâi o veste bună privind reducerea TVA la alimente, dar a venit imediat şi o veste proastă, majorarea preţului la consumul de gaze, care va anula efectul pozitiv creat de prima măsură pentru bugetele familiilor.
"Totdeauna când vii cu o măsură bună, nu veni cu alta care să anulezi, Guvernul dovedind încă o dată incompetenţă", a spus deputatul PNL.
El a mai spus că era posibilă amânarea acestei majorări chiar pentru anul viitor, iar în situaţia actuală Guvernul trebuia să acorde subvenţii pentru familiile cu venituri mici, lucru care nu a fost însă în atenţia premierului Victor Ponta.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
