Ialomiţianu (PNL): ANAF să prezinte nu numai lista datornicilor, ci şi lista celor care au de primit de la bugetul de stat

| 31 mar, 18:34

Deputatul PNL Gheorghe Ialomiţianu a cerut joi ANAF să publice, pe lângă lista datornicilor, şi lista persoanelor care au de primit bani de la bugetul de stat.

"Cer ANAF să publice şi lista persoanelor care au de primit bani de la bugetul de stat, pentru că sunt foarte multe cereri de rambursare de TVA, sunt multe cereri de restituire privind impozitele plătite în plus la buget care sunt lăsate de o parte de ANAF, iar contribuabilii se plâng că prin lipsa acestor sume le este afectată activitatea. Dacă vor să invoce principiul transparenţei în mod corect, adică şi în folosul contribuabilului şi în folosul ANAF, atunci ar fi bine să publice atât lista celor care nu-şi plătesc obligaţiile, dar şi lista celor care au de primit de la bugetul de stat diverse sume. ANAF trage de timp, iar sumele sunt restituite după câteva luni sau chiar ani de zile", a precizat Ialomiţianu la o conferinţă de presă. 

Ialomiţianu a adăugat că ar trebui să fie prezentată şi lista contestaţiilor făcute de contribuabili, cele nesoluţionate în timp, cele care sunt în favoarea contribuabililor şi cele care sunt în favoarea ANAF. 

"Să vedem şi care este eficienţa activităţii ANAF pentru că această instituţie în ultimul timp pierde foarte multe procese în instanţă în relaţiile cu contribuabilii, şi cred că de aici ne putem da seama de mărimea abuzurilor făcute de ANAF", a punctat deputatul PNL.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ