Iarna e aproape. Anunțul meteorologilor. Temperaturile scad brusc
Meteorologii au anunțat că vremea se va răci tot mai mult în ultima perioadă, iar în nopţile senine, frigul este adesea pătrunzător, iar bruma şi îngheţul la sol sunt fenomene des întâlnite.
Temperatura medie multianuală a lunii noiembrie nu mai depăşeşte 8 grade Celsius decât, poate, în zona litoralului, în timp ce la nivel de precipitaţii acestea vor fi în uşoară creştere faţă de octombrie, reiese din prognoza meteorologică a perioadei analizate, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Situată la hotarul dintre toamnă şi iarnă, luna noiembrie mai păstrează, cel puţin în prima sa decadă, caracteristici ale sezonului de toamnă, dar treptat, spre sfârşitul lunii, lapoviţa şi uneori ninsoarea anunţă sosirea iernii. În nopţile senine, frigul este adesea pătrunzător, iar bruma şi îngheţul la sol sunt fenomene des întâlnite. Masele de aer umed şi cele reci continentale ce se deplasează dinspre Câmpia Rusă se întâlnesc adesea deasupra ţării noastre, astfel că vremea se menţine închisă şi umedă zile de-a rândul. În aceste condiţii, şi valorile termice marchează o scădere considerabilă faţă de luna octombrie, se arată în prognoză.
Conform ANM, din datele înregistrate în perioada 1961- 2017 la staţiile meteorologice din reţeaua meteorologică naţională, se constată că temperatura medie multianuală a lunii noiembrie nu mai depăşeşte 8 grade Celsius decât în zona litoralului. În zonele joase din Dobrogea şi Banat, dar şi în Lunca Dunării, mediile de temperatură se situează între 6 şi 8 grade Celsius.
În acelaşi timp, în zonele de câmpie şi de deal din Muntenia, Oltenia, Moldova, Banat, Crişana şi Maramureş sunt caracteristice valori medii între 4 şi 6 grade Celsius, iar în Transilvania, Bucovina şi în Subcarpaţii Moldovei temperatura medie variază între 2 şi 4 grade Celsius.
În zona montană joasă şi în depresiunile intra-montane sunt caracteristice temperaturi medii cuprinse între -2 şi 2 grade Celsius, iar în zona montană înaltă (la peste 1.500 metri) aceste valori coboară sub -4 ?grade Celsius.