Iată cum va arăta Soarele nostru atunci când va muri
Undeva în viitorul îndepărtat, și când spun îndepărtat mă refer la circa 5 miliarde de ani în viitor, Soarele va începe încet-încet să rămână fără „combustibil”.
El se va dilata, straturile sale exterioare ajungând până în apropiere de orbita Terrei. În cele din urmă, acesta se va autodistruge, lăsând în urmă resturile incinerate ale planetelor – inclusiv a noastră – și un nucleu de mici dimensiuni, dens, numit pitică albă.
Iar atunci când se va întâmpla, cel mai probabil va arăta ca în imaginea de mai sus. O nouă serie de imagini surprinse de Hubble ne arată steaua HD 184738, o stea pe moarte dintr-unul dintre sistemele solare din constelația Lebăda. HD 184738 este o stea cu masă mică, o stea care în prezent trece prin perioada de extindere a straturilor exterioare, Văzută de la distanță, HD 184738 arată așa cum la un moment dat va arăta și Soarele nostru, culorile roșu și orange fiind date de strălucitrea hidrogenului și a azotului.
Una dintre asemănările cu viitorul sistemului nostru solar este, cel mai probabil, aceea că HD 184738 este înconjurată de un start dens de material, un material din care însuși Pământul este format. Originea acestui praf este încă incertă, dar este foarte posibil ca acesta să fie tot ceea ce a rămas dintr-o familie de planete care odinioară făcea parte din acel sistem solar.