IBM, lider mondial în topul furnizorilor de social software, pentru al patrulea an consecutiv
Gigantul american IBM rămâne, pentru al patrulea an consecutiv, lider în topul mondial al furnizorilor de social software, potrivit cercetării de piaţă realizată de către compania de consultanţă IDC.
Din datele citate reiese faptul că, în 2012, segmentul de piaţă enterprise social la nivel mondial a ajuns la valoarea de un miliard de dolari, în creştere cu 25% faţă de anul anterior.
'Softwareul social business şi serviciile IBM oferă capabilităţi puternice de social networking, împreună cu soluţii de analiză care ajută companiile să implice toţi acţionarii, angajaţii, clienţii şi partenerii în procesele de business pentru a accelera inovarea şi pentru a obţine rezultate bune. Astăzi, peste 60% din top 'Fortune 100 companies' au achiziţionat licenţe pentru soluţiile social business. Printre acestea se numără opt dintre cei mai buni 10 retaileri şi bănci', se arată în comunicatul de presă al IDC.
Practic, platforma de social networking IBM Connections permite colaborare instant cu un simplu click şi oferă capacitatea de a construi comunităţi sociale, atât în interiorul, cât şi în exteriorul organizaţiei.
Programul este disponibil în varianta 'on premise', dar şi în cadrul IBM SmartCloud for Social Business.
În prezent, IBM deţine în portofoliu trei infrastructuri SmartCloud for Social Business, aflate în America de Nord, Europa şi Asia-Pacific.
Printre clienţii de social business cei mai importanţi ai companiei americane sunt menţionaţi: Prudential Insurance, Fluor Corporation, Lowe's Home Improvement, LeasePlan şi Electrolux.
Corporaţia IBM este prezentă şi în România, unde, din 2010, operează unul dintre cele mai moderne Centre de Date din Sud-Estul Europei. Centrul este capabil să ofere o infrastructură IT ce include servicii hardware cu capacităţi performante de procesare, stocare de date la cerere, back-up pe hard-disk şi bandă, virtualizare, sisteme de operare, servicii de securitate, monitorizare şi management.