ÎCCJ a decis: Eduard Hellvig nu s-a aflat în incompatibilitate

| 10 dec, 2014

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis definitiv miercuri că europarlamentarul Eduard Hellvig, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, nu s-a aflat în incompatibilitate, instanţa anulând raportul întocmit de Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Instanţa supremă a admis recursul lui Eduard Hellvig împotriva sentinţei civile din 1 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care acesta era declarat incompatibil şi a dispus anularea raportului de evaluare nr. 50964/G/II din 9.11.2012 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

De asemenea, ÎCCJ obligă ANI să retragă de pe website-ul propriu comunicatul de presă din data de 9 noiembrie 2012 şi să publice prezenta hotărâre judecătorească de anulare a raportului de evaluare.

Pe 9 noiembrie 2012, ANI a decis că Eduard Hellvig, la acea vreme ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, s-a aflat în stare de incompatibilitate, în perioada 7 mai - 31 octombrie, întrucât a exercitat simultan funcţia de ministru şi pe cea de director în cadrul SC Sintezis Birotica SRL.

Eduard Hellvig a transmis ANI că nu deţine funcţia de director al acelei societăţi şi nici nu a exercitat această funcţie în niciun moment pe parcursul ultimilor ani, însă Agenţia susţinea că, în punctul de vedere depus la dosarul de evaluare, Ministerul Muncii a comunicat faptul că încetarea efectivă a contractului individual de muncă în cazul ministrului a fost operată la data de 31 octombrie 2012, în urmă cu o săptămână.

Hellvig a dat în judecată ANI solicitând anularea raportului de evaluare întocmit de inspectorii de integritate, a pierdut procesul la Curtea de Apel Bucureşti, însă a avut câştig de cauză la ÎCCJ.

Tag-uri: ANI, Eduard Hellvig, ÎCCJ
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ