ÎCCJ a închis definitiv dosarul penal de plagiat al lui Victor Ponta

| 17 mar, 2014

Premierul Victor Ponta nu va fi cercetat pentru plagiat, au decis magistraţii de la Curtea Supremă. Plângerea fusese făcută de Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Augustin Ofiţeru prin care solicitau ca dosarul să fie trimis la Parchet.

Anul trecut, Parchetul General a decis să dea soluţia de neîncepere a urmării penale în dosarul de plagiat. Hotărârea s-a dat doar în baza unei expertize făcute de oficiul român pentru drepturi de autor, lucru denunţat de reclamanţi.

Victor Ponta a fost acuzat că a plagiat 113 din cele 292 de pagini ale lucrării "Răspunderea în dreptul internaţional umanitar". Teza a fost publicată în 2010 şi semnată alături de Daniela Coman.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, pe 3 martie, să se pronunţe în 17 martie cu privire la contestaţia legată de dosarul de plagiat al lui Victor Ponta, formulată după ce procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale şi închiderea cazului.

La termenul din 3 martie al procesului în care este judecată contestaţia, procurorul de caz a solicitat respingerea acesteia, pe motiv că este inadmisibilă.

Avocatul lui Victor Ponta a arătat că acuzaţiile nu pot fi dovedite, el menţionând că există coincidenţe ale unor acte normative prezente în lucrarea premierului, dar şi în alte lucrări.

Cu acelaşi prilej, şi-au spus punctul de vedere şi cei care au formulat contestaţia.

Astfel, Mihail Neamţu a declarat că în momentul în care se va demonstra că lucrarea de doctorat a premierului Victor Ponta este plagiată, va cere stoparea comercializării acesteia.

Neamţu a mai spus, după finalizarea termenului de judecată de luni, că intenţionează să dea în judecată Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. "Intenţionez să dau în judecată ORDA, care este instanţa care a oferit expertiza pe acest plagiat şi care se află în directă subordonare a Guvernului. În niciun caz procesul privind plagiatul lui Victor Viorel Ponta nu se termină aici", a spus Mihail Neamţu.

El a adăugat că există şi alte instituţii care pot fi acuzate de conflict de interese şi favorizarea infractorului, între acestea aflându-se şi ORDA.

Adrian Papahagi, prezent şi el la instanţa supremă, a spus că, din punct de vedere intelectual, există toate dovezile care atestă faptul că lucrarea lui Ponta este un plagiat.
"Eu însumi am mai documentat încă 65 de pagini plagiate după lucrarea lui William Bourdon. Deci este un plagiat ordinar de la un capăt la altul", a spus Papahagi.

Soluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) primită de premierul Victor Ponta în cazul plagiatului a fost contestată de către Adrian Răzvan Papahagi, George Mihail Neamţu şi Augustin Minel Ofiţeru la instanţa supremă, aceasta fiind şi ultima cale de atac faţă de rezoluţia procurorilor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ