ÎCCJ: Darius Vâlcov s-a simțit rău la proces și va fi audiat în septembrie în dosarul de trafic de influență

| 19 iun, 16:59

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis ca fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov să fie audiat pe 4 septembrie în dosarul în care este acuzat de trafic de influență și spălare de bani.

Vâlcov s-a prezentat luni la instanța supremă, însă el a cerut permisiunea să părăsească sala de judecată, motivând că se simte rău. Instanța a fost de acord ca el să plece, urmând să fie audiat de judecători la termenul din 4 septembrie.

Atât la intrare, cât și la ieșirea din sediul instanței, Vâlcov a refuzat să răspundă întrebărilor puse de jurnaliști, care doreau să afle modul în care el a întocmit raportul de evaluare a miniștrilor din Guvernul Grindeanu.

La acest termen al procesului a fost audiat Minel Prina, fost viceprimar și primar al municipiului Slatina.

Încă de la începutul declarației, Minel Prina le-a spus judecătorilor că își recunoaște faptele și că o să regrete "câte zile o avea". El a explicat că, pe când era viceprimar, Primăria Slatina a depus documentația pentru accesarea de fonduri europene pentru modernizarea străzilor și a rețelei de apă, iar firma care a câștigat contractele, Tehnologica Radion, a dat asigurări că nu vor fi probleme în efectuarea lucrărilor. După numai 6 luni, șefii de proiecte din Primărie au venit și i-au spus că au început să apară întârzieri și lucrările nu sunt de calitate.

Prina susține că i-a adus la cunoștință primarului de atunci din Slatina, Darius Vâlcov, iar acesta i-a dat numărul de telefon al patronului de la Tehnologica Radion, Theodor Berna, pentru a discuta direct.

Fostul viceprimar a relatat că, la un moment dat, l-a primit pe Berna la el în birou, iar acesta i-a înmânat un bilețel, pe care scria că are o promisiune financiară pentru Vâlcov "și nu poate să-l mai ajute cu cash" și dacă este posibil ca banii să fie dați prin intermediul unei firme.

"Am rămas surprins. Atunci am auzit de comisionul de 20 la sută. M-am întâlnit cu Ramba și i-am cerut să țină el legătura cu Berna. Nu am primit nicio sumă de bani de la Berna pentru Vâlcov. Recunosc că i-am cerut lui Ramba să se întâlnească cu Berna pentru o serie de tranzacții, pentru ca Vâlcov să obțină comisionul de 20 la sută, faptă pe care o voi regreta tot timpul. Comisionul de 20 la sută am avut reprezentarea că este mită (...). În 2015, mi-am dat demisia din funcția deținută în cadrul Primăriei Slatina, lucru pe care ar fi trebuit să-l fac în 2009. Sunt fericit și împăcat cu mine că am făcut acest pas", a mai spus Prina.

În acest dosar, alături de Vâlcov sunt judecați Lucian Petruț Șușală (fost șofer al lui Darius Vâlcov), Minel Prina, fost primar și viceprimar al municipiului Slatina, Petre Bogdan Timofte și Constantin Tomescu.

Procurorii DNA susțin că, în cursul anului 2009, Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, la acea dată primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante (SC Compania de Apă Olt SA), în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în Slatina, Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate, conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări.

Propunerea a fost făcută în contextul în care, în luna noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul "Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt", al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA, operator regional, finanțarea fiind asigurată, majoritar, din fonduri europene nerambursabile.

În cadrul acestui proiect au fost încheiate trei contracte, respectiv "Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Scornicești și Potcoava", "Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în municipiul Slatina" și "Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt".

Cu ocazia derulării procedurilor de licitație referitoare la atribuirea celor trei contracte, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Darius Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei Tehnologica Radion.

În consecință, Tehnologica Radion a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului "Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt", fiind semnate contracte cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări, de 78.201.552 lei.

Conform DNA, Theodor Berna și Darius Vâlcov au stabilit de comun acord ca sumele de bani să-i fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei și numai la sediul firmei.

Astfel, în baza acestei înțelegeri, în perioada ianuarie-martie 2011, Darius Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei Tehnologica Radion, unde a primit suma totală de 1.200.000 lei (în 3 tranșe a câte 400.000 lei fiecare), remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul — Compania de Apă Olt — efectua plăți în contul societății.

În perioada aprilie-decembrie 2011, Darius Vâlcov a primit de la Theodor Berna, prin intermediul lui Minel Prina, suma totală de 2.500.000 lei (în 5 tranșe a câte 500.000 lei fiecare).

De asemenea, în perioada 2012-2013, Darius Vâlcov a primit de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 lei.

În scopul disimulării provenienței ilegale a banilor, Darius Vâlcov a derulat, cu ajutorul celorlalți inculpați, un mecanism financiar fictiv între Tehnologica Radion și o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens. De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul inculpaților Lucian Sușală, Petre Timofte și Constantin Tomescu și a altor oameni de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului și viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăți comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula proveniența și destinația reală a sumelor de bani.

Contractele încheiate între aceste firme, precum și facturile emise în baza acestor contracte erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realității.

Procurorii susțin că acest mecanism a avut drept rol, pe lângă disimularea sumei de 3.080.000 lei, și transferul bunurilor provenite din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, sub forma unor opere de artă și sub forma unor servicii, amenajări și bunuri, în beneficiul unui hotel din municipiul Slatina, pe care Vâlcov îl deținea și controla prin interpuși.

În timpul anchetei, Darius Vâlcov l-a denunțat la DNA pe Vasile Blaga, susținând că acesta a făcut intervenții pentru ca firma Tehnologica Radion să câștige contracte de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din județul Olt.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ