Igaş: MAI, desemnat de Guvernul PDL să reprezinte România în negocierile cu Rompetrol

| 15 iul, 2013

MAI a fost desemnat de fosta guvernare să reprezinte România în negocierile cu Rompetrol, obiectivul fiind acela de a recupera în întregime creanţele pe care compania le avea către statul româ, afirmă senatorul PDL Traian Igaş, care acuză actualul Executiv că a preluat negocierile în defavoarea ţării, cu scopul de a rezolva un litigiu din 2003, din vremea unui fost Cabinet PSD.

"Subiectul negocierilor purtate de statul român cu Rompetrol generează o serie de scenarii, deşi nu este loc de scenarii, ci de fapte. Consider necesar să aduc o precizare şi anume faptul că Ministerul de Interne a fost mandatat de către Guvern să reprezinte România în negocierile cu Rompetrol. Obiectivul României, aşa cum a fost stabilit în memorandumul aprobat de Guvern, a fost încasarea în întregime a creanţelor Rompetrol. Aşadar, negocierile s-au purtat pentru îndeplinirea acestui obiectiv", susţine fostul ministru de Interne într-un comunicat.

Senatorul PDL adaugă că "spre deosebire de obiectivul Guvernului PDL, actualul Guvern a negociat în defavoarea intereselor statului român".

"Aşa cum era de aşteptat, din moment ce premierul declara încă din mai 2013 că scopul Guvernului USL nu este nicidecum să recupereze suma integrală datorată statului român, ci să rezolve un litigiu din 2003, din vremea unui fost Guvern PSD", conchide Traian Igaş.

Şeful OPSPI, Gabriel Dumitraşcu, a declarat luni într-un interviu acordat unui cotidian central că în vremea Guvernului Emil Boc mandatat pentru purtarea negocierilor cu compania KazMunaiGaz, noul acţionar majoritar de la Rompetrol, a fost mandatat Ministerul de Interne.

"Nu mă întrebaţi de ce şi care-i logica. Aşa a fost aprobat un memorandum în Guvern, iar negocierile au fost purtate direct de DGIPI din cadrul Ministerului de Interne", a declarat Gabriel Dumitraşcu.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat pe 3 iulie cererea de reexaminare a Legii privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti, la 15 februarie 2013, pe care a trimis-o Parlamentului.

În cererea sa, preşedintele Băsescu atrăgea atenţia asupra faptului că legea supusă reexaminării are "un caracter individual" şi nu reglementează o relaţie socială generală, ci o prealabilă înţelegere.

Pe 26 iunie, Curtea Constituţională a României a decis că este constituţională Legea privind Memorandumul de înţelegere încheiat între statul român şi Grupul Rompetrol în raport de motivele invocate.

La sfârşitul lunii mai, democrat-liberalii au atacat la CCR legea care aproba acest memorandum. PDL considera un motiv de neconstituţionalitate prevederile unei clauze din memorandum potrivit căreia "toate procesele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care sunt legate, direct sau indirect de litigiu (inclusiv litigiul), să fie stinse în mod irevocabil, fără judecarea pe fond şi imediat ulterior stingerii acestor litigii".

Guvernul a aprobat, prin proiect de lege, Memorandumul de Înţelegere dintre statul român şi The Rompetrol Group N.V. (TRG), potrivit căruia TRG va cumpăra de la Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie 26,6969% din acţiunile emise de RRC în schimbul a 200 milioane de dolari.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ