IGI: 195 de cetăţeni străini, depistaţi în situaţii ilegale pe teritoriul ţării, în luna decembrie

| 31 dec, 15:21

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări au depistat, în luna decembrie, în situaţii ilegale, 195 de cetăţeni străini, sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 44.425 lei în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, potrivit Agerpres.

Dintre aceştia - majoritatea originari din ţări precum Israel, Moldova, Sri Lanka, Bangladesh şi Maroc - 67 au întrunit condiţiile necesare prelungirii dreptului de şedere, pentru 93 a fost luată măsura îndepărtării de pe teritoriul ţării, iar pentru 35 s-au dispus alte măsuri, precizează IGI într-un comunicat. 

De asemenea, societăţile comerciale la care au fost depistaţi cetăţeni străini prestând activităţi lucrative fără forme legale au fost sancţionate contravenţional cu suma totală de 30.500 lei, în conformitate cu prevederile ordonanţei 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României. 

Cei în cauză au fost depistaţi în cadrul celor 148 de acţiuni şi controale ale poliţiştilor IGI, în cooperare cu alte structuri cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini la nivel naţional. 

Potrivit comunicatului, în contextul declarării ca indezirabil de către Curtea de Apel Bucureşti a unui cetăţean iordanian, poliţiştii Direcţiei Migraţie şi Serviciului pentru Imigrări al judeţului Constanţa au întreprins măsuri specifice în vederea identificării şi luării în custodie publică a acestuia. 

Ulterior, în vederea punerii în executare a hotărârii instanţei, cetăţeanul străin a fost cazat în unul din centrele specializate ale Inspectoratului General pentru Imigrări, declanşându-se totodată procedurile pentru îndepărtarea sub escortă a acestuia de pe teritoriul naţional. 

În domeniul azilului, în aceeaşi perioadă, au fost depuse 64 de solicitări pentru acordarea unei forme de protecţie internaţională în România. Cele mai multe persoane sunt din state precum Siria, Bangladesh şi Irak, mai precizează IGI.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ