Ilie Bolojan - discuții cu mediul asociativ bancar; facilitarea creditării pentru investiții, printre temele abordate

Președintele interimar Ilie Bolojan a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, o delegație a mediului asociativ bancar din România, formată din membri ai Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR) și ai Asociației Române a Băncilor (ARB).
Potrivit Administrației Prezidențiale, întâlnirea a avut loc într-un context de deschidere a președintelui interimar pentru un dialog constructiv cu mediul de afaceri, având ca scop îmbunătățirea climatului financiar-bancar din România.
'Discuțiile s-au concentrat pe modalitățile de susținere a colaborării dintre stat, sectorul bancar, mediul de afaceri și cetățeni. Printre temele abordate s-au numărat necesitatea unei abordări curajoase din partea băncilor, prin facilitarea creditării pentru investiții, dar și crearea unui sistem care să sprijine absorbția fondurilor europene prin intermediul serviciilor bancare destinate întreprinderilor sau administrațiilor publice locale care implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile', informează sursa citată.
În cadrul întâlnirii, au fost discutate și alte subiecte relevante pentru mediul bancar, având în vedere diversificarea portofoliilor de servicii și susținerea creșterii economice.
Președintele Ilie Bolojan a subliniat importanța ca băncile să își asume un rol activ ca parteneri ai statului în dezvoltarea economică a țării, exprimându-și susținerea față de mesajele transmise de reprezentanții celor două organizații ale sectorului financiar-bancar din România.
Reprezentanții mediului asociativ bancar și-au exprimat disponibilitatea de a colabora pentru identificarea unor soluții benefice atât pentru cetățeni, cât și pentru economia românească.
'Ca sistem bancar, noi suntem aici ca să dăm credit, noi suntem aici ca să creștem economia țării noastre, suntem aici să contribuim la creșterea de prosperitate. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l înțelegem cu toții. Noi ni-l însușim și ne-am bucura foarte tare dacă împreună am putea construi un context care să ducă, spre exemplu, la creșterea intermedierii financiare, așa cum e ea definită în teorie, respectiv credite raportate la PIB, unde România e una dintre țările din Europa cu cel mai mic grad de intermediere și trebuie să spun, de asemenea, că deși tendința europeană este de scădere în așa-zisa intermediere financiară, noi suntem încă la un nivel foarte, foarte scăzut, dar mandatul nostru este acela de a credita economia, de a credita populația', a spus președintele Consiliului Patronatelor Bancare din România, Sergiu Manea, potrivit imaginilor publicate de Administrația Prezidențială.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ

x