Ilie Năstase, preşedinte onorific al Asociaţiei române de culturism şi fitness
Inegalabilul tenisman Ilie Năstase a acceptat să se alăture asociaţiei de culturism şi fitness WBPF (World Bodybuilding and Physique Sports Federation România), în calitate de preşedinte de onoare, anunţă un comunicat al WBPF România.
''Încurajez generaţia tânără să practice activităţi sportive, pentru o viaţă sănătoasă', a declarat Ilie Năstase, 67 ani, care a condus aproape 11 ani FR de Tenis, până în 2008.
'Ne bucurăm să avem parte de susţinerea uneia dintre cele mai reprezentative persoane din istoria sportului românesc. Prezenţa domnului Ilie Năstase ca Preşedinte Onorific al Asociaţiei WBPF aduce valoare sportivilor şi ne ajută să ducem fitness-ul din România la următorul nivel', a declarat Petru Voicu, preşedinte al Asociaţiei Sportive WBPF România.
WBPF România, înfiinţată în 2011, este afiliată la Federaţia mondială ''World Bodybuilding Physique Sports Federation'' cu sediul la Dubai. Asociaţia a fost fondată de către Petru Voicu şi fiica sa, Andra Voicu, vicepreşedinte al WBPF România. Andra a câştigat medalia de bronz la Campionatele Mondiale IFBB la Novi Sad (Serbia) în 2011, unde a participat la categoria ''Model Physique''.
Recent, WBPF România a lansat pagina oficială de Facebook sub denumirea WBPF Romania - official. Asociaţia se ocupă cu promovarea de evenimente sportive live, selecţionarea şi pregătirea sportivilor de top din România şi crearea unui post de televiziune online care se bazează pe subiecte de Fitness şi Bodybuilding.