ILIE SÂRBU, despre ipoteza de a fi ofiţer SIE în rezervă: Dacă am fost coleg cu BĂSESCU, accept
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a comentat luni declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu ce sugerau că el ar fi ofiţer al SIE în rezervă, afirmând că ar accepta acest lucru dacă asta ar însemna că a fost coleg cu şeful statului.
Sârbu a fost întrebat cum vede afirmaţiile şefului statului care lăsa să se înţeleagă că el ar fi ofiţer SIE în rezervă.
”Dacă am fost coleg cu dânsul, atunci accept situaţia asta”, a replicat Sârbu.
Declaraţia liderului senatorilor PSD a fost făcută la finaul şedinţei Comisiei de control al SIE, în care Ilie Sârbu este vicepreşedinte.
Preşedintele Traian Băsescu a prezentat, în 14 octombrie, la Realitatea TV, în sprijinul afirmaţiei că Victor Pontaa fost ofiţer SIE, o Hotărâre de Guvern, iniţiată de Teodor Meleşcanu şi semnată de premier, care extindea protecţia acordată ofiţerilor şi la cei care şi-au încetat raporturile cu Serviciul.
El a spus că această Hotărâre nu a trecut prin CSAT, cum ar fi trebuit, menţionând că dacă ar fi trecut, el ar fi respins-o. Preşedintele a menţionat că nu crede că această Hotărâre a trecut prin Guvern, menţionând că Meleşcanu a iniţiat-o şi apoi a fost semnată de premierul Ponta.
Şeful statului a precizat că Meleşcanu este prieten cu socrul premierului, Ilie Sârbu. El a spus că iniţial nu a remarcat Hotărârea, ci doar după cesenatorul Valer Marian l-a interpelat pe Victor Ponta dacă în perioada 1997-2001 a fost ofiţer acoperit al SIE.
Băsescu a declarat că Meleşcanu a iniţiat o HG prin care a modificat o lege din timpul Guvernului Adrian Năstase, princare a declasificat activităţile SIE, încălcând, totodată, Legea de funcţionare a Serviciului, pentru a-l acoperi pe premierul Victor Ponta.