Iliescu: La Comitetul Executiv vom hotărî data Congresului PSD
Fostul președinte Ion Iliescu a declarat, miercuri, la ieșirea din sediul PSD, că data la care Congresul PSD va avea loc va fi stabilită în cadrul Comitetului Executiv și a susținut că o sprijină pe Rovana Plumb la interimatul PSD.
"El ca și Dragnea, de altfel, sunt incriminați pentru lucruri pe care nimeni nu le-a înțeles. Nu există niciun fel de plângere, adică el a lucrat pentru biroul lui Șova. Șova nu a reclamat nimic. Dragnea, de asemenea. Ce a făcut Dragnea? Că a îndemnat oamenii să iasă la referendum? Păi nu asta e misiunea unui partid politic? Adică sunt cam aiurea. În ce constă această culpă? Șova nu reclamat ceva nereguli, nimeni nu îi prezintă niciun fel de fapte, nici nu înțelegem în ce constă acuzația. Omul e afectat de aceste lucruri", a declarat Ion Iliescu.
În ceea ce privește decizia lui Victor Ponta de a renunța la șefia PSD, Iliescu este de părere că a dat dovadă de "tărie de caracter".
"Nu vrea să afecteze partidul cu această problemă personală pe care o să o rezolve".
Pe de altă parte, Iliescu a precizat că Rovana Plumb "E o femeie cu experiență, membră de partid veche, ministru. Sigur, toată lumea o sprijină. Mai feminizăm și noi partidul".
În ceea ce priveşte organizarea unui Congres PSD, Iliescu a spus că se impune acest Congres al partidului: "Se impune, vorbim la executiv, e forumul cel mai îndreptăţit să judece, vom judeca împreună", a declarat Ion Iliescu.