Iliescu: Ponta trebuia să se abţină de la comentarii în cazul Papici
![](https://media.obiectiv.info/image/201310/w620/ion-iliescu-537686l_05098700.jpg)
Fostul şef al statului Ion Iliescu a declarat că premierul Victor Ponta "trebuia să se abţină" de la comentarii privind justiţia. Fondatorul PSD a apreciat că primul-ministru a făcut o "imprudenţă".
"El a făcut imprudenţa să se pronunţe, trebuia să se abţină", a declarat Ion Iliescu referindu-se la declaraţiile de miercuri seară ale premierului Victor Ponta referitoare la demiterea procurorului Lucian Papici, conform Mediafax.
Ion Iliescu a mai spus că premierul trebuia doar "să dea informaţia", adică să spună că lui Papici i-au expirat mandatele, că e treaba procurorului general şi că el nu se amestecă în justiţie. "Şi asta, fără comentarii. Aici, tinereţea...", a mai spus Ion Iliescu.
Premierul Victor Ponta a precizat, miercuri seară, la RTV, că Lucian Papici nu a fost demis, ci i s-au terminat mandatele de şef al Secţiei I din DNA, el precizând că acesta va fi simplu procuror şi menţionând că, la fel ca Daniel Morar, Papici a făcut "dosare politice".
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
![](https://www.obiectiv.info/images/print_21291.gif)