Economica.net: Implementarea dosarului electronic de sănătate costă peste 81 de milioane de lei
UTI Grup a câştigat în luna martie contractul de servicii pentru implementarea sistemului dosarului electronic de sănătate. Contractul depăşeşte 81 de milioane de lei, fără TVA, cu 49 de milioane de lei mai puţin decât fusese iniţial estimat.
Dosarul electronic de sănătate va conţine istoricul informaţiilor medicale relevante, adică diagnosticele, procedurile medicale şi intervenţiile chirurgicale la care a fost supus pacientul, informaţii despre problemele de sănătate relevante ale membrilor de familie ai pacientului, informaţii privind cultura şi religia pacientului şi nu numai, potrivit Economica.net.
Vă amintim că proiectul dosarului electronic a fost blocat din noiembrie 2011 până în februarie 2013, din cauza a peste 20 de contestaţii la licitaţia cu cea mai mare miză din proiect, care vizează implementarea sistemului.
Pe 20 februarie 2013, Curtea de Apel București a clarificat ca neîntemeiată și ultima din cele 28 de contestații depuse de diverși participanți la licitația din 11 noiembrie 2011, decizia de stabilire a câștigătorului (UTI România) fiind irevocabilă.